subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

Zoon emoticon

Posted by Vali Balcan on May 27, 2011

În orice societate arta este principalul vehicul purtător de emoţii. Dezvoltarea de noi curente culturale  duce la încartiruirea sentimentelor în garnizoanele unor sensuri noi, sensuri ce legitimează schimbarea în majoritatea entităţilor sociale. Relaţiile în familie se remodelează, grupurile devin mai compacte, mai clar definite, biserica este supusă unor provocări noi şi într-un final, simţul comun se relativizează şi se diluează. Hegemonia emoţiei renegociază noţiuni ca autoritate, libertate, socializare, critică, discernământ.

Conceptul de “cultură coborâtă în stradă” trage un prim semnal de alarmă. Dacă arta e cel mai rapid purtător de emoţii şi cultura devine una de masă, coboară în stradă, rezultă că indivizii vor fi bombardaţi de o artilerie emoţională fără precedent. Îndemnul social de a te exprima aşa cum simţi, orice reprimare, repoziţionare emoţională  fiind un cancer psihic, ajuta la deplasarea accentului dinspre raţiune spre emoţie. Omul se recomandă drept fiinţă emoţională şi nimeni şi nimic nu poate atenta la suveranitatea simţămintelor sale.

Parada sentimentelor, în nudul şi spontaneitatea lor, e o expoziţie ad-hoc în care singura regulă e ca arta să fie congruentă emoţional cu autorul ei. Emoţia  devine criteriu şi are dreptul de a fi recunoscută prin simplul fapt că e raportabilă la autor şi la ea însăşi.

“Arta este gunoi”, Barcelona 2011

 

Descrierile de mai sus sunt preambulul nedumeririi mele în faţa unei provocări uriaşe: dacă emoţia domină spaţiul colectiv, ce mutaţii suportă discernământul meu şi libertatea de opinie? Cum mai pot eu să îmi exprim liber şi deschis dezacordul cu privire la paradă emoţională a semenului meu? În baza cărui drept pot condamna grotescul asocierii “artistice” a două simboluri opuse, Hristos răstignit pe cruce ca decor pentru un shooting playboy? Circulă pe Facebook un status, “Singurul lucru adevărat e ceea ce simţi” şi mă întreb ce se va întâmpla cu această societate abandonată relativităţii şi anomiei emoţionale  începută şi concepută prin “artă”?!

Cristi Ariton