subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

frământare III.

Posted by Vali Balcan on July 19, 2011

O să trec în grabă peste străzi, ignorând munţii şi apele ce fac infinitul să fie stabil. O să alerg ca pentru ultima oară, numărând paşii în ritmul tău, descoperind noaptea de gânduri, ca o emoţie natural crescută în spini. O să trec în grabă, fără să-mi pese de nori şi păsări îngenuncheate-n zbor, fără să opresc şirul gândurilor ce-mi traversează existenţa, însă o să fie o grabă către tine. În altă călătorie aş fi înţeles farmecul liniştii, dar acum nu mai pot amâna aşteptarea ta.

Demult scriam că o să plec într-o călătorie din care nu mă voi mai întoarce, oricum nu acelaşi. Acum se întâmplă, iar procesul ce o construieşte pare eternitate, deşi ar fi indicat să număr altfel limitele. Am un scop clar, legat de raţiunea acestor răbdătoare stări, un rost pentru definirea ultimei idei. De acolo se va scrie istoria celor mai puternice stări, dintr-un pumn întins cu gheaţa nordului, pe inima de foc a verii tale. Va trebui să opresc aici cuvintele, rostul lor devenind împlinirea în real, traversând emoţiile şi toate stările într-un complex ce ne va re-scrie fiinţele. Demult scriam că o să plec într-o călătorie, iar telos-ul ei e în mâinile tale!

mintea vizuală

Posted by Vali Balcan on January 11, 2011

Vorbeam cu melancolie despre o generaţie. Despre generaţia care cunoaşte litera poruncilor, dar care confundă alfa cu omega, despre generaţia care ştie scrisul şi mersul pe ape, dar care confundă religia cu credinţa, despre generaţia care ştie cuvântul şi rostirea lui, dar care încă silabiseşte iubirea.
Îmi amintesc cu drag de lungile discuţii purtate cu Ştefan Coman, acele discuţiile de la începutul prieteniei noastre. Nopţi întregi “risipite” în credinţa tinereţii, în avântul ce avea să ne formeze idealurile. Am în minte foarte clară seară când am oprit maşina pe Dealul Red, ca apoi în tăcerea pădurilor să vorbim până-n zori despre Cele patru iubiri sub cuvintele lui C.S. Lewis şi despre contribuţia pe care trebuie să o aduce la definirea generaţiei noastre. (A urmat apoi viaţă şi idealurile noastre au luat multe forme, însă cele mai multe s-au împlinit aşa cum le visam în credinţa aceea primordială). Îmi amintesc de un text pe care l-am scris în dimineaţa aceea despre generaţia care se va ridica. Aici voi publică doar un paragraf din gândurile de atunci:
“Învăţam să relaţionăm şi să construim prietenii sincere. Ne plafonăm în aceleaşi cărţi impuse, dar credem că dincolo de închiderea sub oboroc soarele ştie scrisul libertăţii. Eşuăm lamentabil când încercam să facem ceva, dar ştim că într-un final legea se va închina în faţa nevoii noastre de mai mult. Ne luăm palme morale când deviem de la forma tradiţiei, dar ştim că iubirea nu ţine cont de religie, ci ea e dependentă de Dumnezeu. Nu prea ne păsa de luptele acerbe din mediul evanghelic, asta pentru că noi am înţeles jertfă supremă şi am ales să fim una. Poate ne cosmetizam cuvintele când încercam să spunem ceva, dar rostul lor rămâne acelaşi, indiferent de culoarea verbelor. (…)”

Acum câteva seri un prieten mi-a spus că are o idee, o idee care ne  va aduce pe toţi aproape. Ultima.