subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

eul. foamea

Posted by Vali Balcan on November 14, 2015

îmbracă-te. trupul nu are nevoie de lumină. ochiul ferm al criticii poate vedea dincolo de carne, mâna conștiinței știe linia abruptă ce-ți înconjoară pielea. ridică-te. de fapt rămâi. rămâi în frumusețea asta blândă ca o melancolie, ridică-te ca un castel iluzoriu în care te poți prăda și din care poți scăpa cu viață. și e viața omului din tine, capcane de idei ce inventează, fărâme de memorii ce îți încetinesc starea de fapt. omul din tine este capodopera nădejdii, iar acolo, în trăirea veșniciei, sensul este apoteotic, răvășind fiecare obstacol ce îți formează acest chip de care aproape esti mulțumit. pășește. de fapt zboară. lasă aripile serafimului deschise, una câte una formându-te ca semi-zeu, ca supunere în imediat a ființei ce ești. uită. de fapt memorează traseul acesta lucid pe care l-ai clădit ca metaforă, ca singură stare de refugiu pentru orice meșteșug ce-ți caută vulnerabilitatea. și amândoi știm că în tine se află ecoul ce-ți poate întuneca ființarea, amândoi știm otrava care poate sădi sfârșitul oricărui sens. scrie. scrie cu mâna dreaptă poemul, iar cu mâna stânga așează neînsemnatele virgule, lăsând loc expozeului ce-ți va fi meteahna supremă. glasul să-ți fie stins, surd, astfel nu vei ști ce e durerea dincolo de granița trupul tău, astfel vei uita nume și vei învăța curioasa izbutire. și vei izbuti să treci marea asta de netrecut, obligându-te la o călătorie care-ți va fi fatală. și nu de moarte să te temi, nu de viață, nu de ființele alea inexacte cu voci ce te îndeamnă să te abați pentru o clipă de extaz, ci de tine, de tine gol, rămas, pășind, uitat, mânjit de litere, vociferând în agonie nume ce pot fi implozie în ființa exactă care ești. rămâi, rămâi călătorie și nu te opri nici măcar la granițele teolosului, ci treci dincolo, orice nume ar purta acest dincolo. și  numai dincolo vei cunoaște reavăn, odihnă, devenire. acolo vei fi.

unui alt personaj. VI

Posted by Vali Balcan on September 5, 2011

şi repetam la infinit, cu dezinvoltură, acel prim eseu al convigerilor ce trebuiau trăite cu inima jalnicei umanităţi. scriam destul de des răzvrătiri, expozee ce încercau să te convingă că la noi vântul nu se opreşte când ne temem, că ploaia nu gustă liniştea oricât i-am porunci să-şi mute coasta sângerie din tâmpla vremii noastre. de fapt îţi scriam că sunt străin, că aici nu înţeleg niciun rost, că oricât m-aş strădui tot nu aş putea pricepea căderea-n colb şi sfâşierea vrednică. mimez destul de bine o lumină ce pare zdrobită, ca un trandafir din care răsar brizele libertăţii atunci când e călcat. pare că nici moartea nu o înţeleg, nici ca definiţie, nici ca necesitate pentru argumentul rătăcirii minţilor. de fapt simt un cer negru în cuget, o îndoielnică răzvrătire ce-şi cultivă teologia. îndrăznesc să-ţi cer un steag alb, o mână întinsă fără tremur sublim, litere şi mii de foi pentru viaţa ce ţi-o voi scrie, fără punct, fără edulcorari puerile, ca o soluţie temporară pentru abisul ce-l ascundem în noi. cumva vom traversa ridicola tăcere, cumva vom pune i-ul pe adevărul care-l spui a fi, cumva vei înţelege chipul meu în testul rorschach. de fapt uită de steag, de teste, de repetări patologice, de lamentaţii şi de tot universul înstrăinării mele, dar nu uita de telosul scrierii mele, fără punct, fără fatalism emoţional, ca fericire pentru fiecare atom din fiinţa Străinei.

frământare III.

Posted by Vali Balcan on July 19, 2011

O să trec în grabă peste străzi, ignorând munţii şi apele ce fac infinitul să fie stabil. O să alerg ca pentru ultima oară, numărând paşii în ritmul tău, descoperind noaptea de gânduri, ca o emoţie natural crescută în spini. O să trec în grabă, fără să-mi pese de nori şi păsări îngenuncheate-n zbor, fără să opresc şirul gândurilor ce-mi traversează existenţa, însă o să fie o grabă către tine. În altă călătorie aş fi înţeles farmecul liniştii, dar acum nu mai pot amâna aşteptarea ta.

Demult scriam că o să plec într-o călătorie din care nu mă voi mai întoarce, oricum nu acelaşi. Acum se întâmplă, iar procesul ce o construieşte pare eternitate, deşi ar fi indicat să număr altfel limitele. Am un scop clar, legat de raţiunea acestor răbdătoare stări, un rost pentru definirea ultimei idei. De acolo se va scrie istoria celor mai puternice stări, dintr-un pumn întins cu gheaţa nordului, pe inima de foc a verii tale. Va trebui să opresc aici cuvintele, rostul lor devenind împlinirea în real, traversând emoţiile şi toate stările într-un complex ce ne va re-scrie fiinţele. Demult scriam că o să plec într-o călătorie, iar telos-ul ei e în mâinile tale!