subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

unui alt personaj. VI

Posted by Vali Balcan on September 5, 2011

şi repetam la infinit, cu dezinvoltură, acel prim eseu al convigerilor ce trebuiau trăite cu inima jalnicei umanităţi. scriam destul de des răzvrătiri, expozee ce încercau să te convingă că la noi vântul nu se opreşte când ne temem, că ploaia nu gustă liniştea oricât i-am porunci să-şi mute coasta sângerie din tâmpla vremii noastre. de fapt îţi scriam că sunt străin, că aici nu înţeleg niciun rost, că oricât m-aş strădui tot nu aş putea pricepea căderea-n colb şi sfâşierea vrednică. mimez destul de bine o lumină ce pare zdrobită, ca un trandafir din care răsar brizele libertăţii atunci când e călcat. pare că nici moartea nu o înţeleg, nici ca definiţie, nici ca necesitate pentru argumentul rătăcirii minţilor. de fapt simt un cer negru în cuget, o îndoielnică răzvrătire ce-şi cultivă teologia. îndrăznesc să-ţi cer un steag alb, o mână întinsă fără tremur sublim, litere şi mii de foi pentru viaţa ce ţi-o voi scrie, fără punct, fără edulcorari puerile, ca o soluţie temporară pentru abisul ce-l ascundem în noi. cumva vom traversa ridicola tăcere, cumva vom pune i-ul pe adevărul care-l spui a fi, cumva vei înţelege chipul meu în testul rorschach. de fapt uită de steag, de teste, de repetări patologice, de lamentaţii şi de tot universul înstrăinării mele, dar nu uita de telosul scrierii mele, fără punct, fără fatalism emoţional, ca fericire pentru fiecare atom din fiinţa Străinei.