subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

dimineaţa ultimei primăveri. străinei

Posted by Vali Balcan on May 31, 2011

E timpul ultimei primăveri. Nu se sfârşeşte existenţa, nu se opreşte forma nici mersul încet al revelaţiei. E doar cădere în ritualul fericirii, o stare deloc anapoda, un şir întreg de geneze ale timpului. Am cunoscut primăvara pe inima logicii, în milioane de litere, sub dorite scrieri, indiferent de starea de spirit a oraşului alb. O cunoaştere ce nu se consumă aici, reluând chemarea străinei indiferent de vântul nordic ce poartă corăbii spre nicăieri. E nicăieriul găsirii din primăvară, spre amiaza zilelor tale, repetându-mi aceeaşi poezie la infinit. E poezia necuprinsului tău, cu introducerea ce nu ştia decât plumb, reuşind totuşi să convingă tâmpla de aripi fluturând a dor.

E ultima primăvară pentru că acolo s-a întâmplat să cred. Timpul trecea mofturos, scrisul devenea confuz, paşii tăi rar se opreau, şchiopătând pe final a ploaie de mai, indiferent de copilăria ce-ţi motiva căderea. Suntem suflete tinere, chiar raţionalizând conceptul ultimei fărâme de speranţă, dar niciodată negând stările ce ne-au făcut posibili.

Te scriu pe stările mele, păstrând doar pentru tine infinitul călătoriei, reuşind uneori să îndur textul de zâmbet, uşor ameţind imaginea ta perfectă. E o zi de ultimă primăvară, însă fiecare moment apropie timpul cu emoţia revederii, trecând astfel în anotimpul tău. Acolo se poartă viul ochilor tăi, ca un mister ce nu-şi cunoaşte înfrângerea, chiar dacă frumuseţea lor opreşte timpul pentru toate emoţiile ce se înţeleg pe inimă, nu pe cuvânt.