subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

involuntară stare de spirit

Posted by Vali Balcan on November 21, 2011

totul se termină-n poezia acelei nescrise rutine, imagine fadă a unei vieți devenită importantă, ca un meșter ce-și inventează traducerea înțelepciunii. ar putea fi noapte, eclipsă sau auroră boreală, doar că pe aripile acestei umanități nu mai cântă niciun vânt prielnic, ci își poartă adierea melancolia unui alt personaj. se înțelege rostul lui din patima tăcerii cu care-mi traduce metafora existenței, îndepărtând focul vieții spre adâncul nevegheat al renașterii. dincolo de blamări sau lamentații invective ar trebui să apară rutina încarcerării tuturor întrebărilor. de veghe vor rămâne doar silabele numelui tău, adaptandu-se la muzica acelor consonante stări de bine ce-ți vindecă intimul uitării de sine. exact pe linia aia ce-ți atinge orizontul gândirii stă verbul cunoașterii. întinzând mână te învingi pe tine de mister, dar provoci adevărul să-ți câștige starea de bine la care nu mai ești supus de câteva decenii. oricum, e prea fericire doar să visezi, să citești filosofia din mână unei generații care strigă-n agonie. ai nevoie de nerv teologal, de rutina întoarcerii acasă, de o terminare drastică cu virgula căderii în suicide revelații patetice. de fapt e prea târziu, prea devreme sau prea poezie pentru personajul neștiinței tale. ești fericit și asta e tot viul din tine, doar că lumina nu se vindecă cu beznă, sărutul nu se vinde pe unicorni imaginari, iar dragostea nu e doar fantezia unor tineri naivi, ci realitate dincolo de magia stărilor tale.

gând III

Posted by Vali Balcan on April 2, 2011

Sunt înserări în care totul pare aproape de o linişte credibilă. Fiecare seară de asta aduce cu ea dispoziţia unor cuvinte corecte şi nicidecum bătăioase. Ar fi vorba de o stare de spirit repetată, o supunere în icoană a unor clipe ce stau dovada unei lupte interioare, dar există şi o seară în care totul e concret. Atunci nu mai încap cuvinte care să ameţească fiinţa, atunci eşti conştient de stabilitatea ta, atunci ştii că ceea ce te-a creat îţi este destin. E posibil să te ridici şi să speri că devii altcineva şi sunt seri în care e foarte uşor de trăit altceva, o schimbare la faţă ca un teatru bun. Sunt seri, dar uneori sunt zile întregi în care nicio introspecţie nu mulţumeşte modul în care decurge scrierea, dar ştii că e vorba de viaţă ta şi nu ca un jurnal al fericirii, ci ca o citadelă în care te simţ înzestrat cu puteri supranaturale ca să te aperi. E destul de uşor să trăieşti acolo şi să aperi cu suflet brav orice inepţie care are pretenţii la existenţă. Sunt zile când crezi pe cuvânt reuşita, dar apoi revii la înserare. Nu ai mai dormit de ani buni şi cauţi în continuu o excepţie de la reguli, cauţi un cuvânt să-ţi mântuiască starea, cauţi prezenţa care să-ţi uşureze noaptea. E destul de dificil să faci distincţia dintre bine şi rău, dar te ţii responsabil pentru reuşită. Însă e o seară de aia în care e mai uşor să te prefaci decât să fii, în care nu mai înţelegi diferenţa dintre chipuri. Lângă tine se aşează cineva, dar nu reacţionezi violent. Ai putea să o faci convins că e inepţie, însă primeşti cu scepticism cana de ceai din mâna ei. Ceva te convinge să rămâi acolo, să te laşi pradă momentului. Sorbi uşor din  cană cu gândul ca ar putea fi ea străina despre care te îndoiai acum o vreme. De fapt cine altcineva ar fi putut sta lândă tine fără  să se teamă?