subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

şapte (gânduri pentru doruri veşnice).

Posted by Vali Balcan on July 14, 2011

problema timpului a fost discutată în repetate rânduri de oameni, din geneză până la marginea universului, acel loc pe care noi îl numim acum. sunt poezii şi texte reuşite despre evoluţia şi risipirea lui, încercări ratate şi vieţi pierdute în căutarea unei constante ce ar putea defini creaţia şi rostul timpului. ne afectează în diverse feluri pe fiecare, uneori fiind prea departe, alteori prea puţin, niciodată suficient. o săptămână poate fi o goană nebună în căutarea liniştii, apoi alte zeci de zile în trăirea ei, însă uneori am dori să-l oprim şi să-l înţelegem, de fapt nu pe el, ci momentul acela în care recunoşti în celălalt împlinirea. au trecut zile întregi de aşteptări, de cuvinte şi demonstraţii pentru credinţă, însă niciodată rostul lui nu a fost să dărâme chipul acela superb, ci să apropie, să aducă un moment în care totul se schimbă. eu ştiu că trăiesc un constant acum, însă nu pot nega nevoia de a-l traversa pentru încă şapte zile, într-un maraton ce pare lung. distanţa a fost mereu o problemă, însă atunci când alegerile au un rost concret totul devine suportabil. pare că mă seduc singur într-o încercare simpatică de a linişti apele târzii ale verii, însă ştiu că undeva, adânc în mine, se află revelaţia ce schimbă sensul universului. nu vorbesc despre revoluţii foarte vizibile, ci vorbesc despre doi oameni care au în mână forţe măreţe, dornici să inventeze un alt rost pentru fericire, ca o luptă cu sminteala ce face dificilă analiza întâmplării. e foarte uşor de înţeles anapoda acest ritual, însă universul creat nu se încearcă pe matematică, ci pe rostul unor credinţe vii. o explicaţie concretă nu are încă farmec, evoluţia urmând un curs foarte plăcut, păstrând în secret acea beatitudine despre care vorbesc de o vreme. nu e maratonul îndoielii, până la urmă nici psihologia nu reuşeşte o analiză sigură, însă ştiu că dincolo de emoţia ce stârneşte suflete se află străina, fiinţă ce schimbă eclipsa singurătăţii în magia întâmplării noastre.