subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

te găsesc în vis

Posted by Vali Balcan on July 22, 2015

Te găsesc în vis. Pașii îți grăbesc uitarea, liniile întinse ale nădejdii și jocul din care lumina iese mereu învingătoare îți trezesc timpul perfect al melancoliei. Te găsesc în vis. Ești vie, cu limita întâmplării aproape de basm, cu zâmbetul aproape de extaz, cu glasul aproape de pieptul meu înflăcărat. Te găsesc în vis. Ești acolo, o stafie pe o stradă nordică, o nălucă ce-mi amintește de primul gând al creației. Te găsesc în vis, copilă comodă a nefacerii, lumină străpunsă de bezna derutantă a verbului mișcării. Te găsesc în vis, infinită emoție pentru un finit număr de ani, eternă emoție pentru un gând vândut ție pentru nesfârșite anotimpuri. Te găsesc în vis și ești la fel de frumoasă ca prima dată când tot ce-am știut a fost o interogație. Acum, acum facerea rămâne ca o definiție pentru tot ce poate da viața mai strălucitor din agoniseala cuvintelor, din panteonul în care singura zeitate erai tu. Te găsesc în vis, te găsesc în memorie, te găsesc în fiecare obstacol din fiecare zi. Ești acolo, ești aici, ești prezența întruchipată a condiției de a reuși să învingi o mare de ne-învins, un capăt de drum fără telosul ce-ți poartă numele înscris în acel magnol perfect al imaginației. Te găsesc în vis, la fel ca-n prima zi în care te-am zărit alergând pe o scară infinită spre un cer concupiscent, ca-n prima zi în care te-am găsit pe o stradă nordică, stradă în care timpul tăcea în armonia pașilor tăi plutind. Te găsesc, Straino!

răgazul minim al sensului.

Posted by Vali Balcan on February 24, 2011

  De pe aceeaşi axă cu tine se învârte pământul. Nu ca o metaforă ci ca o necesitate pentru echilibrul fiecărui dezavantaj pe care îl are tinereţea asta. Imaginară sau nu, linia se întinde pentru tot orizontul de idei, acoperind existenţa de mister.
  Acolo, în adâncul pământului, liniştea nu mai sugrumă cuvântul tău, acolo, în adâncul pământului lutul prinde forma primordială. Din toate probabilităţile niciuna nu respinge forma vieţii (în suflete aproape de perfect sau în agonice vise în care sufletul a rămas un simplu repaus între noapte şi zi). Axa aceea imaginară poartă povara fiecărei neînţelegeri dintre om şi acum, fără ca măcar gândul eşecului să încerce duritatea cu care ai construit-o.
  Amalgamul acelor frici se termină când spun eu literei să mute definitiv axa în şah-mat, surzind fiecare răstimp al tuturor abuzurilor de culori. (Un pastel aduce forma aproape de recele iernii, dar nu ca abuz poetic, ci ca o primăvară re-născută târziu).
  Acum am doar un gând: O linie întinsă de la mine până la Dumnezeu, ca o axă pe care se învârte pământul. Şi tu.