subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

un număr anume

Posted by Vali Balcan on April 9, 2011

Poate nu are sens să mă explic iarăși, de fapt nici nu mai știu ce e sensul, încotro mă duce și de unde mă apucă. Nu e ca direcția aia în care merg toate mașinile, nu e ca la școala de șoferi când înveți indicatoarele, sensul ăsta are o altă paloare, un alt rost. Confund prea mult noaptea cu ziua, somnul cu mersul tipic al naturii, amețind astfel orice reper după care te găsesc. Cândva nu erau zile, era doar o idee sub care ai ales viața, era libertate sau credință, indiferent de iluziile la care te supuneai. Apoi mi-ai întins o numărătoare și mi-ai spus câteva cifre. Nu cred că erau mai mult de o sută sau poate o suta și ceva, dar nu mă tulbură acel ceva ci acea sută. Nu încăpea pe numărătore, nu avea loc, nu știam nici măcar să stau într-un loc ca să ajung acolo. Într-un fel nu au sens toate aceste numere, de parcă ar trebui să mă vindec prin matematică, de parcă ăsta e rostul primăverii: să număr!

Îmi e mai simplă credința pentru că ea este debarasarea de iluzii. Poate au sens toate imaginile, dar dincolo de ele nu se află un alt chip ascuns, ci frumusețea. De fapt ăsta e rostul numerelor, răbdarea într-o credință ce face sens deziluziilor, ca și cum durere e vitală procesului. Ar trebui să știu că asta e parte a libertății la care faci referire când ne vorbim. Până la urmă nu e vorba de un joc de litere și cuvinte în care cineva câștigă la final, e viața noastră care se întâmplă dintr-un gol infinit, dar ca o proiecție de stări ce păreau imposibil de redat. Oare debarasarea de iluzii face posibilă vindecarea lăuntrică? (sau e suficient să număr până la o suta și ceva?)

ca o maladie a sensului

Posted by Vali Balcan on March 30, 2011

E mai simplu sa încep de unde am ramas. Acolo am continuitate, am o baza, am o idee, însa totul pare eronat, acolo totul e profanat. Apoi încerc o resuscitare a luptei cu Divinitatea, poate ca acolo e de fapt toata scuza matematica e virgulei, dar primesc mai multe întrebari în loc de un raspuns clar. Nu e neaparat un raspuns, nu atât de clar, dar mergând mai departe trebuie sa supun mintea introspecției.

E simplu să te întorci undeva unde ai mai fost, e de fapt calea cea mai simplă pentru eșec, la modul genial al căderii, dar e obligatoriu să pui punct. Ai o idee, ai o țintă, ai o imagine a Divinității, ai răspunsurile instrospecției, ai viața în față. Nu există balanță, nu există scurtătură. Ești doar tu și multe întrebări fără rost, toate revelațiile și un gol aproape perfect. Ai putea să te întorci la geneză și să îmbătrânești eșuând, repetând același scenariu la infinit, ca o perioadă matematică. Ai putea să resetezi totul, să uiți de întrebări, să uiți de o idee, de un rezultat al introspecției, să te desființezi complet. Până la urmă la ce sunt bune întrebările alea? Care e farmecul lor când știi că sunt imposibile? Ar putea fi pretextul stagnării, ar putea fi ca o mituire a zeilor să-și împartă ambrozia cu tine, dar în fața Dreptății își pierd forma, devenind simple cuvinte sparte de timp. La ce bun să ai o idee dacă credința unor cuvinte e tot ce ai? Doar introspecția rămâne punctul după care alegi, dar asta înseamnă să nu trișezi răspunsurile. E timpul să fii corect și să apeși butonul. Până la urmă nu pierzi nimic din ce oricum ai pierde în timpul ce urmează, ca o ațipire a cuvintelor spuse cândva. E dificil și poate părea sinucidere, însă e vorba de o resetare a valorilor și priorităților, a binelui necesar, a vieții ce pare că se scutură de o iarnă grea. E până la urmă vorba de o devenire a stărilor, dintr-un haos neprefăcut într-o liniște aproape de fericire (sau poate e important echilibrul dintre ele). Și nu e vorba că ăsta e răspunsul perfect, dar ce altă aruncare în gol mai știi care să desființeze orice neînțelegere dintre tine și toată forma rațiunii?

Ai renunțat la orice formă logică de exploatare, la orice privire curioasă către lume și ca ultimă soluție te decizi să apeși butonul. De fapt poate ăsta e răspunsul la toate frământările ce te-au încolți pentru mult timp. Apeși butonul știind ca te vei trezi altundeva și speri, speri ca acolo, altundeva, să ai un punct de sprijin.