subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

guest post – Rânduri pe marginea “Nopţii” lui Elie Wiesel.

Posted by Vali Balcan on December 29, 2010

Spun că dogma providenţei e printre cele mai îndepărtate dogme de realitate. Ea înfăţişează ruptura categorică între ideal şi real.  Cum oare să adaptezi o aşa declaraţie de credinţă la straturille de morţi din secolul  XX? Cum oare să pui în gura acestor morţi această credinţă? Cât contrast, ce peisaj anacronic!

Este uman şi moral ca fiecare vorbitor ecclesial să-şi însoţească vorbirea despre providenţă cu o reflexivitate de fond. În rostirea fiecărui cuvânt, în tonul vorbitorului e necesar să existe  ingredientul unei ,,puneri pe gânduri prealabile”. Dacă mi se permite voi spune că fiecare cuvânt trebuie să fie plin de tăcere, acea tăcere a nedumerii umane, care ne certifică cel puţin că ne situăm în zona empatiei, nu neapărat a înţelegerii propriu-zise.

Nu e loc aici pentru ţinuta ţanţoşului, nu e loc pentru predicatorul impetuos. Vorbăreţul descurcăreţ, fluid, care se descurcă bine şi rezolvă problema cu iuţime, amalgamând o suită de argumente, şi care citează orecum ameninţător acele versete care construiesc dogma, acestuia, să i se lipească limba de cerul gurii până va înţelege dimensiunea tragicului în care iresponsabil se avântă. Nu e voie domnilor să fie puse soluţii facile şi urgente.

Ne trebuie oameni ai interogaţiei autentice, care să dea glas tuturor întrebărilor adiacente –  nimic nu trebuie uitat. Răspunsul predicării trebuie să ţină cont de toate amendamentele realităţii, de toate întrebările posibile. Numai că predicatorilor noştri le e frică de aşa ceva. Aceşti mici-burghezi în cele ale spiritului reacţionează canonic şi uşor ameninţător, anunţându-te cu un aer de mătuşă pisăloagă: ,,ia seama băiete, nu e bine cu tine.”  Oare nu putem învăţa a întreba, desigur cuviincios, poate chiar consternaţi şi mânioşi de atâta neînţeles? Pâna şi Hristos a întrebat urlând de durere: Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?

Să formulam întrebarea: Doamne cum să te credem în problema providenţei după cele petrecute la Aushwitz?

Învaţă-ne să te întrebăm bine!

Andrei Marcovici