subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

aripa dreaptă. străinei

Posted by Vali Balcan on June 6, 2011

Am reuşit prea multe ciorne ca să poată exista un mesaj clar. Fiecare încercare se termină fără punct, fără virgulă, fără egal. Într-un fel e prea multă informaţie pentru o cenzură drăguţă, indiferent de natura care îmblânzeşte fuga mea către acasă. Cuvântul ce-ţi ştie fiinţa se scrie pe inimă, nu pe litere, uneori apăsat, alteori violent de frumos.

Te scriam în fugă, reuşind uneori să conving natura că tu eşti extensia perfecţiunii ei, lăsându-te astfel pradă vântului ce-mi tulbură fiinţa. Au urmat călătorii, infinite momente ce se terminau cu zâmbetul pe buze, pe marea întâlnirii cu tine. Un cer complet gol stătea de veghe pentru dansul tău, apoi se transforma în aer, hrănind emoţia cu care aplaudam majesticul fiinţei. Nu răspundeai întrebărilor, amăgind curiozitatea în altă imagine ce te avea ca definiţie pentru reuşita psihologiei frumuseţii. Uneori scrii convinsă că înţeleg credinţa, rostul fiinţei noastre, amurgul nevegheat al deziluziilor, într-un spectacol în care eu sunt capătul drumului tău. Întinzi ape peste tăcerea desfiinţărilor, spălând lumina de pata orbirii, aducând aproape timpul de tâmpla noastră. Ai săruta şi munţii să se facă ziuă, poate şi străzile întregi în care am păşit ca doi străini, alergând din nou spre capătul re-întâlnirii noastre.

Uneori întinzi umărul spre cer, aducând aproape aripile de obraji, pumnii de linişte, acoperind astfel fiinţa de emoţia trăirii cu mine. Într-un final se va face ziua în care vântul îţi va aranja chipul de fericire, nicidecum de noaptea amăgirilor, ca împlinire a revelaţiei întâlnirii cu tine.