subscribe to the RSS Feed

Saturday, November 25, 2017

Mâine . Acum.

Posted by Vali Balcan on September 2, 2014

O umbră de îndoială în firea asta răvășită de pur, o pată de lumină și libertatea zâmbește condusă de instinctul suprem al idealizării. Sunt aproape de orice ar însemna viciu, departe de orice ar însemna predestinare. Aș minți că sunt perfect de fericit, însă perfecțiunea este un alt viciu în care mă crucific cu fiecare reușită. De mâine sunt altfel, un altfel terapeutic, o supremă înțelepciune de care dau dovadă fără urmă de orgoliu. De mâine îmi schimb limita deznădejdii și nordul după care ghidez orice călătorie. De mâine mă întorc acasă, un acasă pe care doar îl simt străin, pe care îl cuceresc rațional ca pe o piatră de temelie pentru ordine în haos. Nu cred neapărat în iluzii și epifanii, dar mă îndoiesc sub aripa îngerului răzvrătit de tipicul verbelor dictarii. De mâine învăț gramatica cum se cuvine și sigur voi ști puncul și virgula ce vor escalada ca niște poeme în minte și spirit. Astăzi încă sunt repetent și inofensiv, ușor intruziv în segmentul recapitulatii, dar simt totuși că efortul de a mă dezmetici este propice. Astăzi știu poemele pe de rost (și ce bine că nu au punct și virgulă!), astăzi încă verific facebook-ul prea des, astăzi uit să citesc mai aprig decât am făcut-o vreodată. Iar mâine o să știu să nu mai trișez cu patos la fiecare conversație, mâine o să-mi asum ceea ce (probabil) sunt. Mâine este începutul vieții, deși mă bântuie o ușoară tristețe a blocării în timp, de parcă aș vrea să fiu un zeu care nu se supune timpului și spațiului. Mă înfior și mă repet din ce în ce mai des. Astăzi. Mâine. Niciodată. Vreodată. Mereu. Despre trecut nicio secundă de seducție, nici un gram de reproș și nici o abatere de la adevăr. Mă simt convins să fericesc (ca expresie pentru: dăruind vei dobândi), să iau totul ca atare fără să inventez răni și dezamăgiri utile doar depresiei. Fericirea e un pretext pentru a nu trăi în prezent. Pare veșnic mâine, niciodată acum. Iar beatitudinea este mai aproape de umerii mei decât orice reproș pe care l-am memorat în timp. Fericirea o numesc altfel (ca pe o cochetare cu puterea de a numi ființe), o văd altfel. E aici. Acum. Poate și mâine. Dar dacă mâine rămâne doar o fantezie? (Adio, mă duc să trăiesc ultima noapte de astăzi. Ești acolo? Vei fi aici?)

Mâine?

Posted by Vali Balcan on May 2, 2011

Îmi lipseau lungile discuţii din seară până adânc în noapte, apropiindu-mi sufletul de extaz, seri în care perfectul timp nu conta. Trăirea în prezent îmi pare grea, însă oricât de frumos se aşterne viitorul tot ce am acum este timpul petrecut cu tine, indiferent de depărtarea textelor dintre minţile noastre. Îmi este uşor să cad în capcana unor fericiri ce vor fi, dar nu pot anula acum-ul celor mai frumoase momente în care vocabularul este doar o altă afazie a stărilor noastre. 

Când eram copii ne doream să devenim mari, să avem puterea de a ne decide viaţa, însă abia apoi aflăm că de cele mai multe ori ea doar se întâmplă, ca un joc prost al destinului. Chiar şi acum visăm cu ochii deschişi la un bine viitor, blocând posibilitatea întâmplării lui în prezent, devenid incapabili de recunoaşterea timpului. E boală curată să trăim prinşi în viitor, cu atât mai grav în trecut, uitând că viaţa se întâmplă doar în prezent, niciodată în altă perioadă a timpului. Întotdeauna va exista un acum continuu, niciodată un mâine, niciodată un ieri fatal, mereu acum, mereu cu puterea împlinirii acum, nu în altă epocă în care poate credem că ne-am născut. Capcana timpului este periculoasă în măsură în care uităm să ne ridicăm astăzi şi să spunem cuvintele de mâine, dorinţele viitorului, devenind reali acum, nu mâine, indiferent de emoţia ce ne sparge pieptul sau poate ne îngenunchează înfrânţi de teamă.

Pentru mine este important ca astăzi să fiu visul tău de mâine, imagine ce nu ştie durerea timpului indiferent de complexitatea momentului la care este supusă.