subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

gând ambiguu (IV)

Posted by Vali Balcan on March 28, 2011

Să presupune pentru o clipă că știu toate răspunsurile și că pot rezolva toate ecuațiile. Să presupunem că te-ar putea interesa toate aceste răspunsuri, dar asta nu ar însemna să te întorci cu încrederea către un străin? Poate răspunsurile alea ți-ar salva mintea pentru eternitate, poate că în ele ai găsi liniștea care îți atacă sufletul, însă asta nu înseamnă că trebuie să crezi din nou într-un om la fel de abătut ca și tine?

Poate e ușor să nu se termine toată povestea, ca atunci când numărul scrierilor nu înseamnă perfecțiune, ci maturitate. Știu că sunt multe citate ce m-ar contrazice, știu că sunt multe persoane care știu doar verbe sumbre, știu că sunt oameni care știu doar stări luciferice, dar raportarea la realitate nu e un lux, e o necesitate. E simplu să ne ridicăm și să afirmăm ceva doar pentru a ne proteja, pentru a părea în continuare grațiosi, stăpâni pe situație sau învingători, dar în față dreptății cine poate ridica privirea să raspunda cu vocea calmă că a învis? Oricum nu e vorba de un câștig pentru că prada e pur fictivă, dar e destul de convenabil să transformi realitatea în realitatea ta. Apoi vin cuvintele, mii, blamări și niciodată adevărul. Dar poatea asta e esența omului, o continuă construcție de ziduri ce îl protejează. De cine și de ce nu e relevant, pentru că adevăratul dușman este în el și nici măcar moartea nu îl poate salva de asta. E simplă o introspecție sinceră, dar asta ar dezechilibra multe aspecte din noua viață, însă daca nu o facem acum se va întâmpla de la sine și atunci se va dărâma totul, lăsând doar un loc întins unde să te reconstruiești. Dacă e prea târziu se va termina cu un dezechilbru imens, poate cu nebunia regretelor veșnice. Însă rolul interogației s-a pierdut atunci când te-am întâlnit, dar nu în același răspuns, ci în ecuația ce desființa eșecul.

unui alt personaj.

Posted by Vali Balcan on March 16, 2011

nu vă scriu în cuvinte complicate pentru că nu e nevoie să vă impresionez. oricum aţi citi în ele o încercare fardată de a părea altceva. priviţi atunci la sinceritatea asta debordantă şi găsiţi în ea pretextul scrierilor. nu vă temeţi pentru că nu rănesc acele cuţite, sunt acolo pentru a speria orbirea atunci când pipăie pereţii sufletului. vă scriu exact aşa cum am găsit de cuviinţă să o fac.

nu s-a mişcat nimic din suflet la poezia aia, deşi aşa mi-aţi promis, deşi vorbeaţi fluent în psalmi mereu blocaţi în al 13-lea ceas. m-am ridicat de mai multe ori şi am schimbat scaunul, apoi masa, apoi lumina, steaua nordului, soarele, anotimpurile, ba chiar l-am inventat şi pe al 5-lea fără să o trezesc şi pe ea din somn. nu s-a mişcat nimic din suflet şi mă tem că m-aţi minţit. oare totul a fost doar o simplă stare pentru d-voastră?

aţi spus să scriu fără verbe, oprind motricitatea în stadiul creaţiei, de fapt înainte de stadiul creaţiei când totul era gol şi pustiu, fără o mişcare ce mi-ar trăda textul. da, totul gol şi pustiu, ca atunci când nu mai găseşti bancă pe care ar trebui să te aşezi şi să speri în ceva. în cineva.

am promis să nu vă scriu în cuvinte belicoase, ca apoi să găsesc o formă de umor într-un film bun. dar nici aşa nu s-a mişcat sufletul, cum nici poezia şi nici arta nu au reuşit să mai repare ceva. dacă ar fi fost alt text de-al d-voastră aţi fi fost taumaturgul acelor seri în care golul era tot ce ştiam să vă arăt. dar unde se află graniţa dintre realitate şi orice personaj aţi vrea să fiu? de fapt, ce personaj sunt acum? știu că mă lupt cu sminteala, ca Iona lui Sorescu, dar m-aţi convins că veţi mişca într-un final sufletul, de aia am şi renunţat să vă mai scriu în cuvinte perfecte. oricum aţi fi înţeles că între ele şi mine e doar o legătură vitregă, pierzându-se astfel substanţa verbului a deveni.

să presupune că mai încerc odată să nu vă scriu în cuvinte şi că apoi voi reciti iarăşi poezia aia care va mişcă sufletul.

dar dacă va fi din nou pustiu asta va însemna că sunt doar un personaj ratat din cărţile pe care le scrieţi?