subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

aproape. Străinei

Posted by Vali Balcan on December 19, 2011

Adorm în brațele cuvintelor tale, majestică stare de bine, aproape de inima acelui rai înviat în inima din care ai ales să fii. Adorm și somnul a devenit liniște, visul găsind linia rațiunii din care te creezi cu fiecare răsărit. Uneori e încă noapte, iar frigul iernii călăuzește pasul grăbit al întrebărilor, pe când vii să-mi convingi realitatea cu ceaiul acela perfect. O mână întinsă pe umărul rătăcirilor, un sărut pe fruntea gândurilor ce te-au găsit, ca totul să devină un cerc în care rătăcim planetele, crezând cu sinceritate într-un colosal univers sentimental. De acolo doar poveștile pot scrie ecuațiile sentimentului născut lângă tine, acea stare ce transcede cunoașterea, devenind astfel tabloul unei continue transformări. Și adorm iarăși în brațele tale, acolo unde se termină orice nedumerire, orice eroare a calculului atomic, devenind atom al ființei tale, inventând un nou vis pentru liniște dintre plămânii tăi. Aerul devine flori de mai, muzica o risipire de cer, iar bătăile inimii tale ecoul care-mi veghează aurora boreală. Și aștepți să te visez, ca astfel să intri în scena scrierii jurămintelor, iar de acolo doar timpul mai cunoaște limita emoției, așteptând parcă tăcerea de smarald dintre mâinile noastre legate în același ritm. Fără pași grăbiți, fără efemere cuvinte, fără frica anotimpului, doar cu inima dovadă rămânerii, cu trupul în același zâmbet al revederii tale, lăsând noaptea să cadă, dimineața să tresalte sub ger, iar cuvântul să-ți deschidă poarta nașterii din nou, din compromise cuvinte în singura expresie ce-ți mai pare vie. Și câtă liniște găsesc în palmele tale, Străino, în mângâierea ce vindecă obrajii obosiți de vremuri.

gând III

Posted by Vali Balcan on April 2, 2011

Sunt înserări în care totul pare aproape de o linişte credibilă. Fiecare seară de asta aduce cu ea dispoziţia unor cuvinte corecte şi nicidecum bătăioase. Ar fi vorba de o stare de spirit repetată, o supunere în icoană a unor clipe ce stau dovada unei lupte interioare, dar există şi o seară în care totul e concret. Atunci nu mai încap cuvinte care să ameţească fiinţa, atunci eşti conştient de stabilitatea ta, atunci ştii că ceea ce te-a creat îţi este destin. E posibil să te ridici şi să speri că devii altcineva şi sunt seri în care e foarte uşor de trăit altceva, o schimbare la faţă ca un teatru bun. Sunt seri, dar uneori sunt zile întregi în care nicio introspecţie nu mulţumeşte modul în care decurge scrierea, dar ştii că e vorba de viaţă ta şi nu ca un jurnal al fericirii, ci ca o citadelă în care te simţ înzestrat cu puteri supranaturale ca să te aperi. E destul de uşor să trăieşti acolo şi să aperi cu suflet brav orice inepţie care are pretenţii la existenţă. Sunt zile când crezi pe cuvânt reuşita, dar apoi revii la înserare. Nu ai mai dormit de ani buni şi cauţi în continuu o excepţie de la reguli, cauţi un cuvânt să-ţi mântuiască starea, cauţi prezenţa care să-ţi uşureze noaptea. E destul de dificil să faci distincţia dintre bine şi rău, dar te ţii responsabil pentru reuşită. Însă e o seară de aia în care e mai uşor să te prefaci decât să fii, în care nu mai înţelegi diferenţa dintre chipuri. Lângă tine se aşează cineva, dar nu reacţionezi violent. Ai putea să o faci convins că e inepţie, însă primeşti cu scepticism cana de ceai din mâna ei. Ceva te convinge să rămâi acolo, să te laşi pradă momentului. Sorbi uşor din  cană cu gândul ca ar putea fi ea străina despre care te îndoiai acum o vreme. De fapt cine altcineva ar fi putut sta lândă tine fără  să se teamă?