subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

despre încredere. un simplu gând

Posted by Vali Balcan on April 11, 2011

Era o seară la fel ca toate celelalte. Doar vântul aducea ceva nou, poate o risipă edenica, poate o confuzie de termeni. Îmi aduc acum aminte de cuvinte, de valoarea încrederii pe care o acordam expresiei tale. Probabil înţelegeam revelaţia ca pe încredere, fiind incapabil să separ aceste două probleme. Am acceptat cuvintele, existenţa dincolo de o limită ce o impune vremea de afară, însă nu puteam înţelege condiţiile încrederii. Mi se părea anapoda să existe condiţionare, ştiind că forma despre care vorbeam nu suporta o limită anume. 

Am vorbint despre libertate şi necesarul ei în formarea omului. Apoi despre încredere şi felul în care ea reuşeşte să ne stabilizeze propria viaţă. Încrederea nu era abuz pentru moravuri tâmpite, era vocaţie pentru omul liber. Nu putea exista libertate fără încrederea în celălalt, dar nu ca proces ştiinţific, ci ca realitate. O încredere liberă fără o manipulare a sursei de conflict. Trăind libertatea şi încrederea într-un mod total nou, viaţa a început să se întâmple frumos. Lucrurile se aranjau simetric, fără o mână meschină care ar fi controlat la sânge orice inepţie. Toate procesele astea au un rost pe care acum îl înţeleg, deşi l-am căutat o viaţă întreagă, şi nu e vorba de o necesitate egoistă de a trăi cumva separat, e nevoia omului de a putea trăi tăcerea fără să-şi primească palme morale, abuziv date, de o fiinţă ce înţelege anapoda rostul libertăţii. Şi poate nu e vorba nici de libertate şi încredere, cât de respect, iar acestea nu trebuiesc separate.

gând ambiguu (IV)

Posted by Vali Balcan on March 28, 2011

Să presupune pentru o clipă că știu toate răspunsurile și că pot rezolva toate ecuațiile. Să presupunem că te-ar putea interesa toate aceste răspunsuri, dar asta nu ar însemna să te întorci cu încrederea către un străin? Poate răspunsurile alea ți-ar salva mintea pentru eternitate, poate că în ele ai găsi liniștea care îți atacă sufletul, însă asta nu înseamnă că trebuie să crezi din nou într-un om la fel de abătut ca și tine?

Poate e ușor să nu se termine toată povestea, ca atunci când numărul scrierilor nu înseamnă perfecțiune, ci maturitate. Știu că sunt multe citate ce m-ar contrazice, știu că sunt multe persoane care știu doar verbe sumbre, știu că sunt oameni care știu doar stări luciferice, dar raportarea la realitate nu e un lux, e o necesitate. E simplu să ne ridicăm și să afirmăm ceva doar pentru a ne proteja, pentru a părea în continuare grațiosi, stăpâni pe situație sau învingători, dar în față dreptății cine poate ridica privirea să raspunda cu vocea calmă că a învis? Oricum nu e vorba de un câștig pentru că prada e pur fictivă, dar e destul de convenabil să transformi realitatea în realitatea ta. Apoi vin cuvintele, mii, blamări și niciodată adevărul. Dar poatea asta e esența omului, o continuă construcție de ziduri ce îl protejează. De cine și de ce nu e relevant, pentru că adevăratul dușman este în el și nici măcar moartea nu îl poate salva de asta. E simplă o introspecție sinceră, dar asta ar dezechilibra multe aspecte din noua viață, însă daca nu o facem acum se va întâmpla de la sine și atunci se va dărâma totul, lăsând doar un loc întins unde să te reconstruiești. Dacă e prea târziu se va termina cu un dezechilbru imens, poate cu nebunia regretelor veșnice. Însă rolul interogației s-a pierdut atunci când te-am întâlnit, dar nu în același răspuns, ci în ecuația ce desființa eșecul.