subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

liniște.

Posted by Vali Balcan on December 9, 2013

Nu uita să-ți dai cuvinte, nu uita să investești litera sufletului ce te scrie în inima ce te cunoaște dincolo de chip. Este simplă rămânerea în abstract, este simplu să te irosești în urne ce poartă gloria a ce a fost, transformându-te din peren în inert. Uneori doare să scrii, doare să îți dai voie să exiști și în bine, nu doar în stări de dulce-amar; doare să uiți durerea și să trăiești clipa ca pe o sumă a ceea ce s-a întâmplat și nu ca pe un minus pentru stări ce-ți împovărează memoria de clipe inexacte, de lipsa unei cunoașteri ce ar semăna fad cu absolutul. Alege să crezi în tine ca pentru o nouă viață, alege să întinzi mâna spre ceea ce-ți este frumos, indiferent de câtă emoție ar însemna spunerea pe litere a cuvintelor ălora, le știi tu, alea orbitor de vii. Uneori uiți să te consumi pentru o emoție pe chipul Străinei și la fel de simplu te și ierți de reușita tuturor nefericirilor. Porți în inimă o condiție în care funcționezi, poate aberant de idioată pentru desfrâul literar al acestei lumi. Și te îngrozești de câte I-uri lipsesc din portretul ce-ți cuprinde camera realității, dar nu ca enumerație pentru o multitudine de ființe, ci ca singularitate pentru un singur nume ce-ți începe I-ul ca infinit, ca finalitate pentru orice început al unei întâlniri cu depresia. Apoi este iarăși noapte și vorbele te dor în tâmple și tot ce vrei este o clipă de vid. Somnul repara trupul, dar tot simți că ești lent, că te bat gândurile la propriul tău joc. Apoi înțelegi și îți promiți. Cauți i-ul iertării pentru tot ce te-ar putea repezi spre abisul deznădejdii. Speri și crezi că o să fii bun, oarecum să-ți demonstrezi că ești vrednic de dureroasele litere pe care le transformi atât de bine în chipul Străinei. Și speranța e tot ce ai. Speranța și primul pas în spre acolo. Ecou. Ridica-te!