subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

şapte (gânduri pentru doruri veşnice).

Posted by Vali Balcan on July 14, 2011

problema timpului a fost discutată în repetate rânduri de oameni, din geneză până la marginea universului, acel loc pe care noi îl numim acum. sunt poezii şi texte reuşite despre evoluţia şi risipirea lui, încercări ratate şi vieţi pierdute în căutarea unei constante ce ar putea defini creaţia şi rostul timpului. ne afectează în diverse feluri pe fiecare, uneori fiind prea departe, alteori prea puţin, niciodată suficient. o săptămână poate fi o goană nebună în căutarea liniştii, apoi alte zeci de zile în trăirea ei, însă uneori am dori să-l oprim şi să-l înţelegem, de fapt nu pe el, ci momentul acela în care recunoşti în celălalt împlinirea. au trecut zile întregi de aşteptări, de cuvinte şi demonstraţii pentru credinţă, însă niciodată rostul lui nu a fost să dărâme chipul acela superb, ci să apropie, să aducă un moment în care totul se schimbă. eu ştiu că trăiesc un constant acum, însă nu pot nega nevoia de a-l traversa pentru încă şapte zile, într-un maraton ce pare lung. distanţa a fost mereu o problemă, însă atunci când alegerile au un rost concret totul devine suportabil. pare că mă seduc singur într-o încercare simpatică de a linişti apele târzii ale verii, însă ştiu că undeva, adânc în mine, se află revelaţia ce schimbă sensul universului. nu vorbesc despre revoluţii foarte vizibile, ci vorbesc despre doi oameni care au în mână forţe măreţe, dornici să inventeze un alt rost pentru fericire, ca o luptă cu sminteala ce face dificilă analiza întâmplării. e foarte uşor de înţeles anapoda acest ritual, însă universul creat nu se încearcă pe matematică, ci pe rostul unor credinţe vii. o explicaţie concretă nu are încă farmec, evoluţia urmând un curs foarte plăcut, păstrând în secret acea beatitudine despre care vorbesc de o vreme. nu e maratonul îndoielii, până la urmă nici psihologia nu reuşeşte o analiză sigură, însă ştiu că dincolo de emoţia ce stârneşte suflete se află străina, fiinţă ce schimbă eclipsa singurătăţii în magia întâmplării noastre.

Unde tinerețea nu doarme

Posted by Vali Balcan on December 19, 2010

Îmi amintesc cu ce emoții am început primul blog, cu ce temeri și cu ce dorințe. Aș încerca să spun că i-am atins idealul, că mă simt din nou la începuturi, însă știu că acum e doar o continuare, că a existat doar un început. Se merită să încerc dezvoltarea idealului din 2007, deși acum privesc lumea altfel, deși acum simt altfel. Îmi amintesc că atunci era un soare cald. Acum e vânt de țară nordică, însa nu vremea influențează deciziile necesare. Poate e un pas mare, ținând cont că idealurile s-au înmulțit, însă luând viața ca atare, scrisul după litere, încerc sa și Piroșca să trec prin icoană partea a 2-a vieții.

Am pus punct după vaxaly. Am închis ușa începutului. Motivele sunt zeci, probabile, dar totul se leagă de genezele ideilor. E un moft ce mi-l scuz, măcar acum, de iarnă. Îl lăsăm așa pentru o vreme sau pentru eternitate. A fost placut să fiu vaxaly, însă acum mă întorc spre alt nume.

Schimbarea cere explicații, însă dincolo de chipuri și frământări, găsesc doar naturalețe în trecerea asta. E ambiguă explicația, însă timpul va grava suficientul în lipsa întrebărilor.

Aș vrea să cred că tinerețea nu va dormi nicio secundă, aici. Aș vrea să cred că îmi voi atinge idealurile. De fapt încerc credința în idealul devenirii. Ar fi prea ușor să nu-mi iasă.