subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

numele tău. (scurt gând teluric)

Posted by Vali Balcan on March 8, 2012

Va veni o vreme în care ți se va spune pe nume, mișcând în tine atomul emoțiilor, iar atunci va fi pentru prima oară când vei înțelege tot farmecul acestei zile. Acum te temi să nu stirbesti secunda ce înalță zmeie pe cer, împărțind astfel inimile între merit și egoism. Prea multe erori în calcul, infinite vorbe fără rost, puerile invenții de flori, părând totul o insurecție scăpată de sub control. Știu că în inima ta înțelegi logica evenimentelor și că nu abuzezi de reacția societății ca să-ți crucifici edulcorate stări necesare.

Într-o seară ți-am împărtășit gândul acela al creației, părând că nu ascundem niciun număr de viață, de noi. Nu era Martie, dar de acolo am pornit într-o călătorie din care nu aveam să mă mai întorc, oricum nu același. Era idealul schimbării la față, transformând destinul în sincretism. Am decis să călătoresc cu tine, dar nu ca moft poetic, ci ca singura formă de adevăr, gata să învingă plumbul iertării de sine. Și atunci ți-am spus pe nume, ți-am spus că doar tu poți purta acel nume, și că astfel te-nchid din inimă în sufletul meu.

fără o știință aparte

Posted by Vali Balcan on March 22, 2011

Făra o știință aparte lucrurile se întâmplă. Nu e neapărat să existe o logică consecventă, nu e necesară o explicație în detaliu a unei privări de cuvinte, pentru că dincolo de înțelegere există o cale ascunsă de fiecare lumină.

Găsind în argumentare insuficiente explicații rămâne să mă întreb dacă frumusețea nu trebuie să existe decât într-o stare lipsită de o cunoaștere reală. Poate e doar o maladie a sensului, doar că dorința de cunoaștere nu poate fi suficientă pentru fiecare argument. Rămâne doar să mă raportez la o transgresă pe care încă nu o pot cuprinde. Revenind la neștiință sau la o privare de efect terapeutic rămâne să mă axez pe interogații. Ele sunt singurele aspecte ce ar putea ține mintea suspendată între o parte vie și una lipsită de o stare anume.

Aș spune că aștept o revelație, dar nu știu dacă efectul ar fi același ca un cuvânt spus la timpul potrivit, cuvântul unei încercări de a reabilita orice formă aproape perfectă de eșec. De fapt e o dorință, e dorința unei revelații a sensului fiecărei lumini ce cuprinde o formă aparte de ființă. Aș avea infinite interogații dar există numai una ce are forma plânsului tău, forma vieții ce are curajul să te vegheze pentru etern.

Fără o știință aparte mă întreb dacă nu voi rămâne doar un străin în calea fericirii tale, lipsindu-mă astfel de sensul literei cu punct, literă ce ar putea însemna infinit mai mult decât orice spectacol uman. Dar oare în revelațiile acestea nu există teama unor gânduri telurice?