subscribe to the RSS Feed

Saturday, December 16, 2017

Doamne?

Posted by Vali Balcan on March 21, 2011

Te citeam cu fiecare Cuvânt deşi nu mă simţeam parte a revelaţiei tale. Uneori chiar insistam să  nu fiu acolo, să mă laşi să zăbovesc în iarna asta ce pare perfectă, să mă laşi să mă strecor printre fiorduri şi doar să fiu. Îmi era suficientă existenţa, mersul agale şi gândurile care au fost prinse de o idee. Îmi eram suficient tot acest univers în care m-am creat ca o extensie a infinitului tău. Probabil e melancolia aproape de linişte, poate e dorul ce-ţi câştigă dreptul în minta mea, probabil ne-am rătăcit prea mult ca să nu ne pese.

Te citeam în fiecare zi cu o precizie matematică, literă de literă, ca şi cum fiecare neînţelegere era o altă expresie a fericirilor tale. Poate tu erai fericirea pe care eu o completez altfel, ca o risipire de cer pentru un pumn închis. Uneori mă citeşti tu, dar nu mă sperii pentru că tu ştii orice expresie a necredinţelor mele. De fapt nu crezi că ele mă definesc într-un mod absolut, ci ştii că eu mă îndoiesc tocmai din nevoia de a testa orice poruncă de-a ta. Şi ai o răbdare puţin prea mare, ca şi cum ai putea închide în ea fiecare nelinişte ce-mi bântuie raţiunea.

Te citeam aproape de fiecare anotimp, dar pentru tine eram doar eu, un gând anapoda într-o multitudine de stări. Uneori simt că tu doar taci, dacă aşa pot numi bunul simţ de a nu-mi sparge uşile frământărilor, ca apoi să îmi repeţi despre o altă idee, unică de felul ei. Mult timp am crezut că rătăcind voi cunoaşte ceva, dar se pare că e nevoie de o alt fel de fugă, poate nu atât de credibilă. De fapt eu am o credinţă dată cuiva, cu un preţ echitabil, ca o împărtăşire simetrică de stări şi credinţe, doar că uneori cred că acele pagini vor însemna o carte, cartea unicei revelaţii.

Te citeam, dar nu pentru a spune altora ceva, nu pentru a-mi da cu părerea, ci pentru a-mi ţine sufletul viu.