subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

frământare II. străinei

Posted by Vali Balcan on July 16, 2011

Multe chipuri încearcă să-ţi rătăcească rostul, confundându-se cu emoţia ce ar trebui să te cuprindă pe tine, din serile în care te scriam convins de acel destin ce ne împlinea. Tot mai multe idei vor să construiască forturi, falsuri ale identităţii tale, împingând la limită sensul a fi-ului. Încă din geneză mi s-a părut anapoda să explic definiţia ta, de parcă frumuseţea are nevoie de îndurarea literelor, continuând căutarea indiferent de palmele morale ce întristau sufletul. Cu fiecare text confuziile deveneau tot mai aprige, dar tu ai ştiut să zâmbeşti, să te strecori în inima mea fără regretul tuturor serilor risipite pe străzile dorului meu. Încă e amiază, încă aştept mâna ta să-mi liniştească sufletul, ca o traversare a mării necredinţei pe aripile fiinţei tale. Uneori îţi scriu doar aici, numărând în gând acel timp scurs până te voi re-vedea, transformând eclipsa singurătăţii în magia întâmplării noastre.