subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

fără o știință aparte

Posted by Vali Balcan on March 22, 2011

Făra o știință aparte lucrurile se întâmplă. Nu e neapărat să existe o logică consecventă, nu e necesară o explicație în detaliu a unei privări de cuvinte, pentru că dincolo de înțelegere există o cale ascunsă de fiecare lumină.

Găsind în argumentare insuficiente explicații rămâne să mă întreb dacă frumusețea nu trebuie să existe decât într-o stare lipsită de o cunoaștere reală. Poate e doar o maladie a sensului, doar că dorința de cunoaștere nu poate fi suficientă pentru fiecare argument. Rămâne doar să mă raportez la o transgresă pe care încă nu o pot cuprinde. Revenind la neștiință sau la o privare de efect terapeutic rămâne să mă axez pe interogații. Ele sunt singurele aspecte ce ar putea ține mintea suspendată între o parte vie și una lipsită de o stare anume.

Aș spune că aștept o revelație, dar nu știu dacă efectul ar fi același ca un cuvânt spus la timpul potrivit, cuvântul unei încercări de a reabilita orice formă aproape perfectă de eșec. De fapt e o dorință, e dorința unei revelații a sensului fiecărei lumini ce cuprinde o formă aparte de ființă. Aș avea infinite interogații dar există numai una ce are forma plânsului tău, forma vieții ce are curajul să te vegheze pentru etern.

Fără o știință aparte mă întreb dacă nu voi rămâne doar un străin în calea fericirii tale, lipsindu-mă astfel de sensul literei cu punct, literă ce ar putea însemna infinit mai mult decât orice spectacol uman. Dar oare în revelațiile acestea nu există teama unor gânduri telurice?

răgazul minim al sensului.

Posted by Vali Balcan on February 24, 2011

  De pe aceeaşi axă cu tine se învârte pământul. Nu ca o metaforă ci ca o necesitate pentru echilibrul fiecărui dezavantaj pe care îl are tinereţea asta. Imaginară sau nu, linia se întinde pentru tot orizontul de idei, acoperind existenţa de mister.
  Acolo, în adâncul pământului, liniştea nu mai sugrumă cuvântul tău, acolo, în adâncul pământului lutul prinde forma primordială. Din toate probabilităţile niciuna nu respinge forma vieţii (în suflete aproape de perfect sau în agonice vise în care sufletul a rămas un simplu repaus între noapte şi zi). Axa aceea imaginară poartă povara fiecărei neînţelegeri dintre om şi acum, fără ca măcar gândul eşecului să încerce duritatea cu care ai construit-o.
  Amalgamul acelor frici se termină când spun eu literei să mute definitiv axa în şah-mat, surzind fiecare răstimp al tuturor abuzurilor de culori. (Un pastel aduce forma aproape de recele iernii, dar nu ca abuz poetic, ci ca o primăvară re-născută târziu).
  Acum am doar un gând: O linie întinsă de la mine până la Dumnezeu, ca o axă pe care se învârte pământul. Şi tu.