subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

între beatitudine şi exaltare

Posted by Vali Balcan on December 25, 2010

Întotdeauna am împărţit Crăciunul între 24 şi 25 Decembrie. Niciodată nu am ştiut să spun care zi este mai importantă, niciodată nu am vrut să cred că ar fi una din ele. Am început cu astăzi şi nu mă satur de momentele frumoase împreună cu familia. Râsul sincer al copiilor mi-a amintit de fericire. Dansul bucuriei la primirea cadoului îmi amintea de prima dimineaţă a omului. O fericire de o beatitudine nemăsurată. Nu m-am săturat o clipă să mă hrănesc cu liniştea fericirii lor. Şi acum văd superbul răsărit de soare din ochii Anabellei, jocul sincer din obrajii lui Alexander. Fiecare secundă pentru ei era un motiv de exaltare. Au potrivit fericirea până când au căzut morţi de oboseală, el la dreapta şi ea la stânga mea. Chiar şi în acel somn adânc al copilăriei am găsit motivul venirii lui Hristos.

Astăzi va fi ca ieri. Timp de calitate cu familia şi veselie stârnită de puritatea lor, a copiilor. Niciodată nu am ştiut să separ aceste zile pentru că mi-e imposibil să le răpesc şi lor din veselie. Oricum pentru ei e aceeaşi zi în fiecare clipă, însă acum au dat avânt fericirii să inunde inimile îmbătrânite de viaţă ale adulţilor.

Între aceste două zile ştiu că urările sunt necesare, dar nu ştiu exact când au voie să depăşească gândul. Lăsând totul pe azi, cred că mă pretez la veşnica urare: “Sărbători fericite, dragilor”, nu din comoditate, ci din motivaţia cu care o zic. Cred că fericirea atârnă de Dumnezeu într-u totul, asta pentru că este făcută să dureze cel puţin două veşnicii.