subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

Gând V

Posted by Vali Balcan on May 13, 2011

Dispar imagini adormite de timp. Aş putea spune că e dureros procesul revederii lor pentru ultima oară, lăsând apoi naturalul să-şi trăiască perfecţiunea. Dispar imagini vii, clipe interesant trăite, indiferent de puterea la care aspiră. E necesar procesul uitării, e de prisos să treacă timpul şi să amăgească toate indiferenţele în uitare. Uneori e melancolie primăvăratecă, de cele mai multe ori risipire de vise, dar niciodată regret etern. Evoluţia vieţii are rostul ei, împletind vântul pe alte poveşti, amintind totuşi că suntem muritori, că fiecare întâmplare îşi are clipa ei, poate veşnică, poate doar mentală.

Ar trebui să-mi pese că părţi din mine se sting, fie şi doar ca imagini, însă nu e renunţare la proiecte ce răresc tensiunea, ci mai degrabă e o aruncare dincolo de orice aspect ce ţine doar de fantezie. Indiferent de valoarea unor imagini, rostul lor a trecut, devenind doar simple frunze în bătaia apelor. Acum am schimb motivul şi locul împlinirii, întâlnind doar culoarea ce ţine sufletul viu, mergând agale între autoportret şi eclipsa singurătăţii.

La geneza primelor cadre tinereţea era tot ce aveam, îndemnând idealul firii să-şi stăpânească emoţia, aproape-reuşind să mă scap într-o metanoie ce o ştiam invincibilă. Legam de ea toate îndemnurile mele literare şi sociale, avansând în misterul fiinţei. Acolo m-am rătăcit suficient de mult, plătind tribut vieţii pentru revenirea la o formă acceptabilă. Acum sunt sigur că re-trăirea acelor imagini e pentru ultima oară, într-un definitiv aspect revelator.

Oricum, la final va conta cine suntem când vom atinge capătul drumului, nu ce imagini ne-au conturat fiinţa într-o vreme oarecare.