subscribe to the RSS Feed

Saturday, November 25, 2017

liniște.

Posted by Vali Balcan on December 9, 2013

Nu uita să-ți dai cuvinte, nu uita să investești litera sufletului ce te scrie în inima ce te cunoaște dincolo de chip. Este simplă rămânerea în abstract, este simplu să te irosești în urne ce poartă gloria a ce a fost, transformându-te din peren în inert. Uneori doare să scrii, doare să îți dai voie să exiști și în bine, nu doar în stări de dulce-amar; doare să uiți durerea și să trăiești clipa ca pe o sumă a ceea ce s-a întâmplat și nu ca pe un minus pentru stări ce-ți împovărează memoria de clipe inexacte, de lipsa unei cunoașteri ce ar semăna fad cu absolutul. Alege să crezi în tine ca pentru o nouă viață, alege să întinzi mâna spre ceea ce-ți este frumos, indiferent de câtă emoție ar însemna spunerea pe litere a cuvintelor ălora, le știi tu, alea orbitor de vii. Uneori uiți să te consumi pentru o emoție pe chipul Străinei și la fel de simplu te și ierți de reușita tuturor nefericirilor. Porți în inimă o condiție în care funcționezi, poate aberant de idioată pentru desfrâul literar al acestei lumi. Și te îngrozești de câte I-uri lipsesc din portretul ce-ți cuprinde camera realității, dar nu ca enumerație pentru o multitudine de ființe, ci ca singularitate pentru un singur nume ce-ți începe I-ul ca infinit, ca finalitate pentru orice început al unei întâlniri cu depresia. Apoi este iarăși noapte și vorbele te dor în tâmple și tot ce vrei este o clipă de vid. Somnul repara trupul, dar tot simți că ești lent, că te bat gândurile la propriul tău joc. Apoi înțelegi și îți promiți. Cauți i-ul iertării pentru tot ce te-ar putea repezi spre abisul deznădejdii. Speri și crezi că o să fii bun, oarecum să-ți demonstrezi că ești vrednic de dureroasele litere pe care le transformi atât de bine în chipul Străinei. Și speranța e tot ce ai. Speranța și primul pas în spre acolo. Ecou. Ridica-te!

|cand străina-mi va purta numele|

Posted by Vali Balcan on September 2, 2013

M-am logodit. Bine, corect ar fi că mi-am băgat mințile în cap și am acționat ca atare! A spus da, după o tăcere de o fracțiune de secundă pe care eu am simțit-o ca o veșnicie, ca o trecere în icoană a tuturor emoțiilor ce m-au îngenuncheat în fața ei.

A fost un drum lung, iar cine spune că este ușor să pregătești acea scenă invizibilă a cererii în căsătorie, habar nu are ce vorbește. Într-o societate atât de colorată devine aproape imposibil să găsești inelul perfect. Luni bune am investit timp în cutreieratul  magazinelor până când, într-un final, am recunoscut că am nevoie de ajutor. Astrid a fost mai mult decât bucuroasă să mă ajute și într-un final am reușit să alegem un singur inel, acel inel.
Orașul acesta aglomerat m-a împins spre munte, spre intimitate și spre nevoia de a crea cadrul naturii după frumusețea pe care Ingrid o trezește în mine în fiecare zi. Sunt un om fericit pentru că ea știe să mă convingă de grație, pentru că emoția pe care am simțit-o prima oară s-a păstrat intactă. O iubesc și nu pentru a depăși zilele, o iubesc pentru că nu există nimic dincolo de ea. Probabil sunt egosit, dar cine nu e când  în fiecare zi ea crează acel soare ce-ți face sulfetul să respire? Și până la urmă și egoismul este o manifestare a umanității, a omului din mine ce i se dă până acolo încât iubirea să îi devină necesitate, nu doar o pală formă de zâmbet.

Aș putea să o numesc în continuare străină, iar uneori o voi face, dar ea e mai mult decât un poem perfect, ea este ființa care a reușit să-mi învingă teama de a mă îndrăgosti, teama de a mă deschide în fața unui om la fel de nesigur ca și mine. Riscul acestei nebunii a fost pe măsură, mai ales că acum străina a devenit logodnică, iar într-o zi va fi soție și mama copiiilor mei. Nu, nu merg prea departe cu speranța, ci doar trăiesc nevoia de a deveni mai bun, de a progresa spre infinit, oricât de departe sau de divin ar fi acest infinit.

Acum am cu un țel mai mult, acum nu mai suntem doi doar în poezie ci și în fața societății. Nu că ne-ar păsa prea mult de cadrul acesta propus de omenire, ci pentru că frumusețea are legătură și cu rațiunea, cu concretul.

Într-o zi o să vă povestesc mai multe despre acea ultimă zi de vară în care am trăit secunda așteptării ca o veșnicie, dar acum vom fi doar oameni și ne vom bucura împreună de fericirea noastră.

gând III

Posted by Vali Balcan on April 2, 2011

Sunt înserări în care totul pare aproape de o linişte credibilă. Fiecare seară de asta aduce cu ea dispoziţia unor cuvinte corecte şi nicidecum bătăioase. Ar fi vorba de o stare de spirit repetată, o supunere în icoană a unor clipe ce stau dovada unei lupte interioare, dar există şi o seară în care totul e concret. Atunci nu mai încap cuvinte care să ameţească fiinţa, atunci eşti conştient de stabilitatea ta, atunci ştii că ceea ce te-a creat îţi este destin. E posibil să te ridici şi să speri că devii altcineva şi sunt seri în care e foarte uşor de trăit altceva, o schimbare la faţă ca un teatru bun. Sunt seri, dar uneori sunt zile întregi în care nicio introspecţie nu mulţumeşte modul în care decurge scrierea, dar ştii că e vorba de viaţă ta şi nu ca un jurnal al fericirii, ci ca o citadelă în care te simţ înzestrat cu puteri supranaturale ca să te aperi. E destul de uşor să trăieşti acolo şi să aperi cu suflet brav orice inepţie care are pretenţii la existenţă. Sunt zile când crezi pe cuvânt reuşita, dar apoi revii la înserare. Nu ai mai dormit de ani buni şi cauţi în continuu o excepţie de la reguli, cauţi un cuvânt să-ţi mântuiască starea, cauţi prezenţa care să-ţi uşureze noaptea. E destul de dificil să faci distincţia dintre bine şi rău, dar te ţii responsabil pentru reuşită. Însă e o seară de aia în care e mai uşor să te prefaci decât să fii, în care nu mai înţelegi diferenţa dintre chipuri. Lângă tine se aşează cineva, dar nu reacţionezi violent. Ai putea să o faci convins că e inepţie, însă primeşti cu scepticism cana de ceai din mâna ei. Ceva te convinge să rămâi acolo, să te laşi pradă momentului. Sorbi uşor din  cană cu gândul ca ar putea fi ea străina despre care te îndoiai acum o vreme. De fapt cine altcineva ar fi putut sta lândă tine fără  să se teamă?