subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

guest post: despre încredere

Posted by Vali Balcan on May 19, 2011

Ne clădim destinele unii pe greşelile altora. Este un cerc vicios, cu toţii fiind aparent victimele irecuperabile ale legii cauză-efect, iar sensul vieţii pare acum asemeni unei parade a regretelor, de parcă totul se reduce la o competiţie a preţurilor ce le-am plătit vieţii.

Vrem să clădim cu încredere, pretindem încredere, însă nu ne permitem luxul de a ne-o asumă. Viaţa ne-a învăţat să fim precauţi, oamenii ne-au dovedit golul pe care sunt în stare să-l lase în urma lor, iar tot răul acesta are din păcate efectul de domino.
Nu ştim de unde a început totul, însă nu pare să ne preocupe foarte tare unde se va sfârşi. Poate că piesele din faţa ta n-au fost încă dărâmate, iar tu eşti încă în picioare, însă zgomotul pieselor ce cad în vecinătate te învaţă teama. Poate nu-ţi va fi dat să cunoşti până la urmă căderea, însă cu siguranţă n-ai să uiţi de zgomotul acesteia, fiind condamnat să trăieşti cu el în tâmple.

Încrederea este atunci când apuci mâna ce ţi-a fost întinsă fără să te temi de ceea ce va pretinde în schimb. Încrederea este capacitatea de a acorda credit omului din faţa ta, neavând o bază pentru a face asta, însă nici pentru a-l desfiinţa. Tot ce ştii este că ţi-a întins o mână, nu ţi-a greşit niciodată până atunci, dar gânduri de nesiguranţă îşi fac neîntârziat apariţia. Orice lucru bun îşi are un preţ, te gândeşti, şi niciodată unul să nu usture. Tu pari să porţi pe umerii tăi toate poverile vieţii şi-n ochi toată durerea lumii, încercând să-ţi demonstrezi neputinţa, însă eşecul nu este suficient pentru a-ţi justifica faptele. E drept, cel agresat ajunge adesea agresor, dar nu suntem oare capabili să manipulăm acest mecanism de apărare şi să ne dezvoltăm având alte baze, altele decât cele ale eşecului? De ce piatra din colţ pare mereu pătată de greşelile lumii? Poate că nu este sănătos să acţionăm negând durerea ce ne-a fost provocată, nu ne pretinde nimeni să fim tabula rasa, însă a te lăsa posedat de ea este cu totul o altă problemă.Vei uita binele mâinii ce ţi-a fost întinsă, însă niciodată nu vei uita că ţi-a dat drumul, deoarece în neîncrederea ta o strângeai prea tare. Tu eşti cel mai neîndreptăţit din lume, dar preţul mâinii tale întinse care este?

.
Ingrid T.