subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

şapte (gânduri pentru doruri veşnice).

Posted by Vali Balcan on July 14, 2011

problema timpului a fost discutată în repetate rânduri de oameni, din geneză până la marginea universului, acel loc pe care noi îl numim acum. sunt poezii şi texte reuşite despre evoluţia şi risipirea lui, încercări ratate şi vieţi pierdute în căutarea unei constante ce ar putea defini creaţia şi rostul timpului. ne afectează în diverse feluri pe fiecare, uneori fiind prea departe, alteori prea puţin, niciodată suficient. o săptămână poate fi o goană nebună în căutarea liniştii, apoi alte zeci de zile în trăirea ei, însă uneori am dori să-l oprim şi să-l înţelegem, de fapt nu pe el, ci momentul acela în care recunoşti în celălalt împlinirea. au trecut zile întregi de aşteptări, de cuvinte şi demonstraţii pentru credinţă, însă niciodată rostul lui nu a fost să dărâme chipul acela superb, ci să apropie, să aducă un moment în care totul se schimbă. eu ştiu că trăiesc un constant acum, însă nu pot nega nevoia de a-l traversa pentru încă şapte zile, într-un maraton ce pare lung. distanţa a fost mereu o problemă, însă atunci când alegerile au un rost concret totul devine suportabil. pare că mă seduc singur într-o încercare simpatică de a linişti apele târzii ale verii, însă ştiu că undeva, adânc în mine, se află revelaţia ce schimbă sensul universului. nu vorbesc despre revoluţii foarte vizibile, ci vorbesc despre doi oameni care au în mână forţe măreţe, dornici să inventeze un alt rost pentru fericire, ca o luptă cu sminteala ce face dificilă analiza întâmplării. e foarte uşor de înţeles anapoda acest ritual, însă universul creat nu se încearcă pe matematică, ci pe rostul unor credinţe vii. o explicaţie concretă nu are încă farmec, evoluţia urmând un curs foarte plăcut, păstrând în secret acea beatitudine despre care vorbesc de o vreme. nu e maratonul îndoielii, până la urmă nici psihologia nu reuşeşte o analiză sigură, însă ştiu că dincolo de emoţia ce stârneşte suflete se află străina, fiinţă ce schimbă eclipsa singurătăţii în magia întâmplării noastre.

Mâine?

Posted by Vali Balcan on May 2, 2011

Îmi lipseau lungile discuţii din seară până adânc în noapte, apropiindu-mi sufletul de extaz, seri în care perfectul timp nu conta. Trăirea în prezent îmi pare grea, însă oricât de frumos se aşterne viitorul tot ce am acum este timpul petrecut cu tine, indiferent de depărtarea textelor dintre minţile noastre. Îmi este uşor să cad în capcana unor fericiri ce vor fi, dar nu pot anula acum-ul celor mai frumoase momente în care vocabularul este doar o altă afazie a stărilor noastre. 

Când eram copii ne doream să devenim mari, să avem puterea de a ne decide viaţa, însă abia apoi aflăm că de cele mai multe ori ea doar se întâmplă, ca un joc prost al destinului. Chiar şi acum visăm cu ochii deschişi la un bine viitor, blocând posibilitatea întâmplării lui în prezent, devenid incapabili de recunoaşterea timpului. E boală curată să trăim prinşi în viitor, cu atât mai grav în trecut, uitând că viaţa se întâmplă doar în prezent, niciodată în altă perioadă a timpului. Întotdeauna va exista un acum continuu, niciodată un mâine, niciodată un ieri fatal, mereu acum, mereu cu puterea împlinirii acum, nu în altă epocă în care poate credem că ne-am născut. Capcana timpului este periculoasă în măsură în care uităm să ne ridicăm astăzi şi să spunem cuvintele de mâine, dorinţele viitorului, devenind reali acum, nu mâine, indiferent de emoţia ce ne sparge pieptul sau poate ne îngenunchează înfrânţi de teamă.

Pentru mine este important ca astăzi să fiu visul tău de mâine, imagine ce nu ştie durerea timpului indiferent de complexitatea momentului la care este supusă.