subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

frământare III.

Posted by Vali Balcan on July 19, 2011

O să trec în grabă peste străzi, ignorând munţii şi apele ce fac infinitul să fie stabil. O să alerg ca pentru ultima oară, numărând paşii în ritmul tău, descoperind noaptea de gânduri, ca o emoţie natural crescută în spini. O să trec în grabă, fără să-mi pese de nori şi păsări îngenuncheate-n zbor, fără să opresc şirul gândurilor ce-mi traversează existenţa, însă o să fie o grabă către tine. În altă călătorie aş fi înţeles farmecul liniştii, dar acum nu mai pot amâna aşteptarea ta.

Demult scriam că o să plec într-o călătorie din care nu mă voi mai întoarce, oricum nu acelaşi. Acum se întâmplă, iar procesul ce o construieşte pare eternitate, deşi ar fi indicat să număr altfel limitele. Am un scop clar, legat de raţiunea acestor răbdătoare stări, un rost pentru definirea ultimei idei. De acolo se va scrie istoria celor mai puternice stări, dintr-un pumn întins cu gheaţa nordului, pe inima de foc a verii tale. Va trebui să opresc aici cuvintele, rostul lor devenind împlinirea în real, traversând emoţiile şi toate stările într-un complex ce ne va re-scrie fiinţele. Demult scriam că o să plec într-o călătorie, iar telos-ul ei e în mâinile tale!

exemplul hristic

Posted by Vali Balcan on May 21, 2011

Un exemplu valid, pentru o lume în deteriorare, este cel hristic (greu de aplicat, uşor de confundat). Învăţăturile sunt simple, sau cel puţin aşa par la prima vedere, însă încărcătura lor poate vindeca sufletul şi mintea. Binele apare ca normalitate: ajută-ţi aproapele, iartă, iubeşte, dăruieşte, nu întoarce cu aceeaşi monedă, fă binele, trăieşte nobil, gândeşte liber, nu te bloca în lucruri fără rost, fii bun cu cel neajutorat, caută înţelepciunea, acceptă eşecul (dar ridica-te şi refă-ţi viaţa), acceptă că există o vreme pentru fericire şi una pentru nefericire (dar nu rămâne blocat în negură criptă), crede, fii blând, alege-ţi cu grijă prietenii, nu te vinde pentru o clipă de extaz, nu rosti cuvinte pe care nu le înţelegi, fii milostiv, ignoră pe nebunul care se crede înţelept, studiază Cuvântul, fă-ţi timp pentru meditaţie, scrie, roagă-te, plângi cu cel ce plânge, dar nu uita să te bucuri cu cei ce se bucură, nu fi invidios, caută mereu adevărul, nu te crede singur neprihănit, nu judeca, învaţă să taci (unii oameni chiar au lucruri interesante de spus), caută-L pe Dumnezeu până se va lăsa descoperit (şi atunci vei gusta fericirea).

Aceste exemple nu au caracter definitoriu, exemplul hristic fiind mult mai complex, şi nu e vorba de a intra într-o limită, ci de revenirea la forma primordială a omului înainte de cădere. Balanţa înclină favorabil pentru negarea valorilor, însă va exista un punct în care toate lucrurile vor fi supuse testului, iar de acolo fiecare va înţelege că jocul de-a umanitatea are un preţ, în funcţie de alegerile făcute. Într-un fel orice decizie e grea, dar până la urmă sufletul este cel care se va deteriora, şi ferice de cei care vor putea rămâne intacţi, noi restul încercând marea fericirii cu degetul credinţei ca o soluţie pentru tot balansul de până acum în care ne-am complăcut. Oricum, procesul devenirii nu e un joc al cuvintelor drăguţe, e ucenicia celor mai frumoase dureri, dar la capătul drumului va există vara unui nou început sau balanţa ultimei călătorii.

în luptă cu sminteala

Posted by Vali Balcan on January 14, 2011

În adolescență am trecut prin perioada Cioraniană a vieții mele, răscolind multe lui gânduri din cărțile pe care mi le permiteam. Îmi amintesc cu ce patos tăiam cu pixul din cărți acele pasaje care intrau într-o luptă acerbă cu toată logica mea de până atunci. S-a creat un conflict puternic și de multe ori cartea zbura prin cameră izbind peretele nevinovat. O ridicam după o vreme și continuam citirea. Pe atunci nu înțelegeam exact de ce continuam să citesc ceva atât de diferit față de toate definițiile mele. Cu timpul am realizat că a fost un proces al educării rațiunii. A trebuit să învăț să îmi calmez nervii tradiției și să fiu dispus să văd și o altă formă a lucrurilor. Mă simțeam ca un martir sub bice verbale, dar cu timpul mi-am îmblânzit adolescența. A fost începutul echilibrului, adică a trebuit să înțeleg că e necesar echilibrul. Până la urmă adevărul nu-mi aparținea într-un mod irefutabil.

Trecând peste Cioran, Lewis și Liiceanu, către Jurnalul Fericirii și Marii Clasici ai literaturii universale, am trăit o transgresă a logicii moștenita ca tradiție. A fost ca o revelație pentru acele vremuri. Am continuat studiul chiar cu riscul dezechilibrului, însă am făcut-o într-o dorință sinceră de cunoaștere. Aici mi se pot imputa multe versete biblice, dar în toată acea luptă interioară am găsit greutatea necesară echilibrării balanței. Mă simțeam ca Ernesto Sabato, în cartea Înainte de tăcere, deși el cerea magia irecuperabilă a copilariei, pe care eu o aveam. Doream un schimb corect între mine și el, ca o lamentație asupra vremurilor ce aveam să le trăiesc. Au urmat alte conflicte literare și am început doar să subliniez într-un mod frumos, aproape corect, pasajele care încă îmi provocau durere. Au urmat recapitulări după vremuri îndelungate. Recitind acele cărți cu acele linii trasate violent îmi dau seama că a fost necesar acel proces. M-a ajutat să îmi formez dicția literară și în același timp să raman corect față de autor, ca un exercițiu ce avea să mă salveze printr-un nerv teologic. A urmat  trecerea textelor printr-un filtru exigent, nu neapărat corect (deși corect e un concept destul de anevoios) și aplicarea lor într-un început de viață. Exegeza continuă, iar cărțile continuă să existe într-o paletă foarte diversificată.

Aceste conflict de valori/repere/convingeri, dintre mine și autori, nu se vor sfârși niciodată (și nici nu-mi doresc asta). Nici timpul nu-mi oferă posibilitatea să deviez într-o vastă bibliotecă alexandriană, limitându-mi astfel alegerile către studiile ce-mi sunt necesare domeniului de interes. Port, însă, pe birou câte o carte care să-mi mențină sufletul viu în această continuă luptă pentru echilibru. În pauza dintre studii dau curs grelelor cuvinte. Acum nu le mai subliniez, ci le iau ca atare, ca bogăție verbală și materie pentru greutatea talerelor.