subscribe to the RSS Feed

Tuesday, September 26, 2017

unui alt personaj. VII

Posted by Vali Balcan on October 12, 2011

poate te-ntrebi ce s-a ales de scrierile noastră, dar știi prea bine că nicio scuză nu împarte timpul în reacția întâlnirii tale, determinând o altă scriere din inimă, un alt sfârșit de basm hidos. era frig, ca acum o vreme când îți promiteam capitolele mântuirii, aducându-ți jertfa sincerității pe luciul apei, implorând golul de margini, infinitul de frază, cuvântul de viață. poate acolo era marginea fericirii, într-o ușoară ratare imuabilă ce prevestea deznădejdea ca o tăcere banală. într-un fel ai și tu dreptate, oricât aș vrea să te consumi de formă în umanism, dar să fie oare atât de crudă desprinderea de vis pentru acest gram de realitate? țin minte că erau lucide schimbările la față, indiferent de colosul ce-l știa inima ca un păcat de a mă răzvrăti, înapoind genezei toate definițiile ce inventau culoarea chipului tău. de atunci s-a făcut noapte, tăcere și orașul alb a devenit o căutare în pustiul mirajelor. poate încă te întrebi de unde până unde ține abisul, cu ce-l mai măsor acum de toamnă, sau ce antinomi folosesc pentru a te rătăci de tine, într-o ușoară desprindere intelectuală. dacă încă te întrebi înseamnă că n-am orbit suficient, sau poate că e doar afazia ultimei strigări. într-un fel am depășit telosul iertării tale, apropiindu-mă cu pași repezi de căderea-n ritualul candidelor epifanii, exersând dreptul de a nu mai înțelege nimic, nici ca răspântie de viață, nici ca eden de moarte. de fapt e doar o ușoară introiecție ce și-a pierdut scopul sau mijlocul de a comunica nevoia de tine, implorând o ultimă întrebare în neputința de a te vindeca pentru etern. (să fie oare prea devreme pentru leviatanii durerii?)