subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

guest post: Cuvinte pierdute

Posted by Vali Balcan on May 11, 2011

Anumite cuvinte se pierd, derutate de spiritul prea secular al zilelor noastre. Pentru că ceea ce comunicăm e prea banal, prea meschin sau prea superficial, anumite cuvinte aleg de bunavoie să nu mai ştie de ele şi să hoinărească în tărâmurile arhaice, acoperite de un iz ce aduce a  frumos. Şi dacă într-o dimineaţă de mai alegem să nu ne ridicăm din pat, şi să nu ne ridicăm la pseudoexcelenţa vremurilor noastre, dacă alegem să cutreierăm vremuri trecute şi dacă vrem să căutăm ceasuri pierdute, găsim cuvinte noi, desosebite nu prin formă ci prin felul de viaţă pe care o poartă-n ele.

Poeţii erau numiţi preoţii frumosului şi fiindcă frumosul era cândva un indiciu asupra creatorului, acelaşi creator cu al nostru, poeţii erau preoţii sufletelor noastre. Şi pentru spiritul ce vor să ni-l sufle în plămădeala, ele trebuie întâi să ne cânte în cosmosul nostru fatific. Preoţii vremurilor noastre, lipsiţi de poezie şi de spirit artistic ne aduc în faţă adevaruri ce sufletele noastre le resping. Şi nu le respingem pentru că nu sunt adevarate, ci pentru că le lipseşte poezia zilelor noastre, ale durerilor noastre şi ale neîmplinirilor noastre. Mesagerul lui Dumnezeu ne cântă întâi o doina, un cântec ce ne strigă cuvintele ceasului de acum, ca să ne ridicăm capul din pamântul în care le-am pironit şi să le urmărim cum pleacă spre mesagerul divin. Şi din cuiele în care le-am ţinut prin oboseala noastră şi moartea vieţii care merită trăită, preoţii spiritelor noastre le pun pe un altar, ca să ştim ai cui suntem şi le ridică spre cer, ca prin jertfa lor să auzim un cântec de eliberare.

Prin plăsmuirea cuvintelor şi spiritul pe care îl varsă în ele prin sudoare şi sânge, de la plânsul zilei de azi, Dumnezeu intră în vieţile noastre, suav. Poezia sau sunetul acesta ne aduce oglinda chipurilor noastre schizofrenice şi costelive pentru a ne cânta spre faţa lui Isus Hristos, şi ca pe crucea lui să ne răstignim durerea, frica şi plictiseala, iar pe orizontul nostru să scrie libertate şi bucurie.  Cine va purta povara poeziei spre eliberarea cuvintelor pierdute; cine va deveni un preot pentru sufletele noastre, spre a ne paşte în păşuni verzi şi a ne duce la ape de odihnă?

Ştefan Coman