subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

nu pot să te neg prin nicio stare.

Posted by Vali Balcan on April 22, 2011

aş vrea să cred că toate formele universului te scriu pe tine. ar trebui să cred că nu ai obosit să-mi adânceşti lumina, că încă îţi este uşor să mă scrii cu alte forme decât cele pe care le cunosc, pe inima mea, trecând de un banal extaz într-un infinit de tine. aş vrea să cred că nu e o zi la întâmplare, că nu a fost uşor să ierţi nevoia de moarte, ca şi cum în luna aceea primejdia era un sentiment de nepăsare. cred că palma întinsă din care gustă magnoliile este atingerea verii pe chipul meu obosit de reveniri; într-un fel ele dau viaţă acelor flori ce ştiu parfumul trecător al primăverii, într-un fel mângâierea lor completează peisajul acela perfect. aş vrea să cred că ai învins tristeţea, deşi sunt clipe când te adânceşti în tăcere pe o bancă rece din care picurii ploii hrănesc rugina. sunt multe amăgiri între credinţa şi clipa înserării din ochii tăi. de cele mai multe ori ele se completează, apoi renunţă una în braţele celeilalte la visare, risipind în marea de gânduri toate clipele în care existenţa a fost un chin al neprezenţei. şi cred că felul în care tu mă scrii e cel mai aproape de adevăr, pentru că orice linie s-ar întinde între noi doar la capătul ei există un nod de care ne vom legăna povestea, iar atunci nu mai avem nevoie de scriere pentru că adevărul va fi veşnicia acelui moment. aş vrea să cred că nu a fost uşor să renunţi la acele stări compulsive pe care trebuia să le porţi pe umerii tăi, în care fiecare pas era doar o depărtare de tine. a fost necesară acea trecere din moarte în sentimentul reînvierii, însă cred că nu se va mai repeta acest episod teribil. acum am nevoie de liniştea prezenţei tale, indiferent de ordinea în care tac cuvintele. cred că te-am găsit în timpul potrivit, însă e doar o amăgire drăguţă pentru că în realitate tu m-ai găsit pe când refuzam zborul ca o pasăre încăpăţânată (şi cât de aproape era luciul apei de pieptul meu…).