subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

uit să mă întreb.

Posted by Vali Balcan on October 29, 2013

Uit să mă întreb despre dor. De fapt uit să mă întreb despre mine, despre acum. Mă arunc spre viitor, plănuind în minte calea pe care o voi urma, luând decizia de a mă lepăda de singurătatea în unul singur, reușind să mă trăiesc în doi. Uneori este dificil, lupta purtându-se cu stoicism într-o încăpățânare egoistă de a mă lepăda de nefolositoarele stări abuzive de amnezie literară, dar găsesc mereu în suflet o coală pe care o voi păta cu gândurile de a trăi viața ca o enigmă, nu ca un răspuns al matematicii îndoielnice. Aș vrea să am un fir cursiv după care să mă ghidez, un plan în care să ființez ca absolut, fără teama de a fi abandonat într-un chip ce înțelege realitatea ușor greșit. Fiecare zi este o provocare, un alt motiv pentru a găsi stabilitatea în prezent, un real ce se mișcă constant spre planul din viitor. Sunt un om fericit, recunosc asta chiar și în momentele în care speranța pare că se termină în câteva secunde de înec. Se prea poate să nu am cursivitate, să pară că m-am blocat în dorința de a mă urni din loc pentru a scrie, se prea poate să fie reală această imposibilitate de a depăși granița în care hoinăresc. Regret tăcerea ca pe o durere pe care o simți în oase. Uneori îmi sunt străin de putere, programându-mă să învăț litera iubirii ca o constinetizare a prezentului în care mă aflu, iar uneori ca o constantă ce mă ține viu în tâmpla veșniciei. Uit să mă întreb de dor, de rai, de limita în care s-ar putea desfășura veșnicia și de granița în care realul învinge imaginarul. Sau invers. Dincolo de acum sunt idei, vise, speranțe. Poate și adevărul. Dar dacă uit să mă întreb și despre el?