subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

Metehne. III

Posted by Vali Balcan on April 9, 2013

Cel mai probabil nu-ți voi înțelege răspunsul. Poate din neștiința exactă a infinitului, poate pentru că în loc de inimă am o mare a uitării sau poate neștiința nu și-a găsit încă ghilotină!

Mă aflu undeva între simplitate și lucid, răbdător cu imposibilitatea de a scrie, ucenic al nădejdii, dar aproape de gândul ce-ar putea resuscita sensul existenței acestor texte. Îmi este comod să pierd timpul fără să-mi hrănesc sufletul de carte, îmi este comod să recit pe litere toți psalmii învățați în copilăriei și este uman să uit imprecațiile în detrimentul fericirii Sale. Nu sunt neparat leneș, dar îngrop tot mai adânc litera în gânduri negre și reușesc să mă conving că fericirea este ca o nemeritată stare de bine pe care nu știi să o prețuiești decât atunci când te doare trupul sau sufletul, de gol, de lovitură sau de prea mult banal. Și banalul ăsta mă confundă zile întregi cu nemurirea, de parcă sunt predestinat să-mi trăiesc deșteptarea pe aceleași întrebări, iar somnul pe același vis în care dincolo este doar calm.

S-ar putea nici să nu mai conteze scrisul atât de mult, oricum nu ca formă ce învinge cerul de întrebări, nici măcar ca taumaturg al unui suflet rănit, dar poate că într-o dimineață deșteptarea va fi un cerc închis în care viciul va deveni orice altceva decât moarte (și poate tot atunci voi reuși să ies din bucla asta literară în care mă aflu de mult prea mult timp).