subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

Guestpost: Blogjurnalul – o nouă specie literară?

Posted by Vali Balcan on January 22, 2011

S-a constatat că jurnalul a trecut de la faza de “intimitate” – jurnalul păstrat cu grijă într-o cameră încuiată, sau în sertăraşul închis cu cheie, sau jurnalul cu lacăt aplicat pe el – la faza jurnalului (în) public. Ne referim la tipul de jurnal: diary, din latinescul diarium – jurnal, nu la jurnalul-ziar, jurnalul contabil, jurnalul de bord etc. Cel care scrie un astfel de jurnal este diaristul. Acum, la concurenţă cu bloggerul

Unul dintre cele mai celebre jurnale este cel Annei Frank, o mărturie a supravieţuirii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a unei familii de evrei refugiate în Olanda. Anne Frank a murit la 15 ani, dar jurnalul a fost publicat cu acordul tatălui ei, Otto Frank, şi mai târziu ecranizat – în 1959, în 1995, în 2001.

millie-perkins.jpg

(Millie Perkins – în rolul Annei Frank, în filmul The Diary of Anne Frank, 1959)

Iniţial, jurnalul era un obiect de budoar, de cămăruţă, nefiind destinat altor ochi decât ai celui care-l redacta. Scriitorul şi cititorul se suprapuneau, erau unul şi acelaşi. Cu timpul, el şi-a schimbat forma, funcţionalitatea şi intenţionalitatea. La început, nici nu se punea problema publicării lui. Anne Frank îşi numise jurnalul Kitty, gândindu-se, probabil, la el ca la cel mai bun prieten, fără să-i treacă vreodată prin cap ce destin va avea jurnalul ei. Acum nu doar că se publică jurnalele intime, dar şi există ideea publicării la nivel intenţional în chiar momentul scrierii: jurnalul se scrie pentru a fi publicat, a devenit o afacere.

Un aspect utilitar al jurnalelor intime a fost şi acela că, datorită lor, anchetele unor crime au fost duse la bun sfârşit- mereu am asociat un astfel de jurnal care elucidează un mister cu cutia neagră a avionului -, iar alte jurnale au fost lămuritoare în diferite scandaluri din lumea afacerilor.

Revenind acum la blogjurnal, în ce măsură acesta poate fi considerat literatură? Literatura este arta cuvântului, totalitatea operelor literare, beletristice etc. Oricine care scrie un jurnal pe blog foloseşte cuvântul, dar, întrebarea e: oare îl foloseşte la nivel de artă? Se sunt milioane de bloguri. Nu toate sunt jurnale. Există şi bloguri profesioniste. Dar, în privinţa jurnalelor, se scriu atâtea stupidităţi, atâtea nimicuri!

Sub aspectul sructural, funcţional, opera literară are un emiţător – autorul şi receptori – cititorii, folosind un cod – limba. Această funcţionalitate se validează şi în cazul blogjurnalelor: există un emiţător, receptori şi codul de transmitere a mesajului. Înseamnă că blogjurnalul este operă literară? Dacă nu toate blogjurnalele sunt literatură, cine validează sau invalidează calităţile lor literare?

O serie de autori de texte autobiografice nici măcar nu au ştiut că le vor fi publicate jurnalele – ele au fost publicate postum. Eliade scria jurnalul pentru că era conştient de valoarea sa documentară şi pentru că se stârnise în epocă interesul pentru autenticitate. Reţinerea faptului brut, chiar dacă filtrat prin subiectivitatea conştiinţei, convenea unor exigenţe documentare. Cristian Bădiliţă scrie jurnalele cu intenţia publicării lor.

Dar, în privinţa blogjurnalului, este el operă literară, respectiv literatură autobiografică doar în momentul tipăririi lui? Între blogger şi cititorii săi există o relaţie directă, există un feed-back al textului. Nu e nevoie de documentul tipărit pentru ca scriitura să fie cunoscută, să devină publică.

Care sunt atunci criteriile potrivit cărora blogjurnalele devin literatură?

Ne-am rezumat la a pune sub interogaţie această chestiune pentru a lăsa spaţiu reflectării. După a noastră părere, jurnalul scris cu intenţia publicării va practica o autocenzură care în cazul jurnalului scris doar pentru sine, fără public-ţintă, nu se regăseşte.

A.Dama