subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

Întoarcerea la fericire – Anei Văcărean

Posted by Vali Balcan on November 26, 2013

Poate că eram ușor enervat pe viață sau poate confundam eșecul cu drama de a ierta căderea. Oricum, eram un copil ce-și căuta starea de bine plângându-și de milă, căutând nesigur liniștea. Îmi amintesc și acum prima întâlnire cu mama lui Iulian.

Eram în 336, mergând spre Gara de Nord. Am început să povestim, iar discuțiile urmau un curs ușor teologic, dar nu ca idee taumaturgică, ci ca fericire indiferent de rolul durerii, fie în trup, fie în suflet. Am căzut pradă discursului despre fericirea de a fi, pradă emoției cu care acea femeie reușea să găsească echilibrul chiar în acel dezavantaj construit de boală.

Am fost întrerupți de controlori. Uitasem de bilete, de compostat, de ritualul acela pe care îl deprinzi într-un București aglomerat și ahtiat după uniform. Am încercat să mă adaptez situației și să plec cuvintele umil în fața lor, scuzându-mă pentru această eroare, dar până să reușesc să verbalizez întreg amalgamul de scuze, mama lui Iulian a pledat cauza noastră cu o blândețe și o siguranță perfectă. Câteva clipe mai târziu controlorii s-au așezat lângă noi, fermecați de cuvintele ce trezeau în ei un întreg univers al binefacerii, uitând de bilete, de muncă. Au ascultat și au ajuns să fie ei cei care pleacă capul în fața epifaniei binelui. Am continuat să discutăm, spovedindu-mi durerile ca la psiholog. Credeam că ăla trebuia să fie rolul meu, că trebuia să ascund mascarada din inima mea pentru a găsi umor în cuvinte de dragul acelei femei ce-și purta apusul în trup. Am ajuns să tac tot mai mult, simțindu-mă rușinat de puerilitatea cu care mă complăceam într-o stare atât de ușor de depășit. Știu că atunci am înțeles fericirea nu ca o răzvrătire asupra durerii, nu ca o anihilare a bolii, ci ca o întâlnire cu omul din mine, cu rostul de a cunoaște echilibrul dintre cădere și culmi înverzite. Am hotărât să devin parte din procesul schimbării la față, convins că forța nu vine din trup, ci dintr-o inimă ce știe iubirea ca pe tatăl nostru.

Într-un final am ajuns la destinație, iar acolo eram așteptați de câțiva prieteni pentru o seară de discuții. Destul de rapid întâlnirea și-a schimbat cursul, mama lui Iulian vorbindu-ne despre iubire și fericire. Nu înțelegeam cum putea lupta atât de simplu cu boala, cu cancerul, cum putea vedea moartea ca o metaforă pentru a gusta raiul. Au urmat câteva poeme, iar căldura unei inimi ce se deschidea a învins panica de a mă accepta, de a accepta că există un rost pentru orice lucru, chiar dacă pentru moment eram orb.

Au trecut câțiva ani de atunci, dar încă păstrez în mine amintirea acelei zile în care durerea a orbit de viață, iar acolo în acel autobuz am mers alături de un om care a învins cancerul, chiar dacă acesta a reușit să îi zgârie trupul de timp.

Cum spunea Gabi: Am fost unul din cei norocoși, si am fost multi cei norocoși, care au petrecut timp cu ea iar acum regret ca nu am petrecut mai mult. Nu i-am fost copil dar s-a purtat cu mine ca și cum as fi fost al ei si asa făcea cu toți, cu un sfat bun, o vorba calda sau o îmbrățișare de femeie micuță cu suflet mare. In cinstea ei a reușit Iulian sa scoată o carte de poezii. O găsiți la Editura Litera, se numește “Întoarcerea la Fericire” – Ana Văcărean. Nu pierdeți nimic, din contra. Căutați de o citiți, nu pentru valoarea ei literara ci pentru a privi, printr-o fereastra deschisa, în sufletul unui om bun. Un om cu adevărat bun.”