subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

guest post: procesul dezvoltării personale.

Posted by Vali Balcan on December 2, 2011

Am tot eșuat, încercând să scriu despre beneficiile dezvoltării personale a copilului, despre modul în care un trainer educativ poate influența în mod pozitiv cursul pe care-l urmează tot acest proces de făurire a personalității copilului, în toate aspectele sale. Textul curgea, însă îmi părea că o piesă esențială lipsește. Mi-am dat seama apoi că singurul beneficiar nu este copilul, ci însuși trainerul educativ. Încercam să mă axez atât de mult pe ceea ce doresc să ofer, încât am uitat cât de multe primesc!

Să lucrezi cu copiii este o oportunitate ce te îndeamnă la a privi sincer în sufletul tău, pentru a te analiza într-un mod corect și cât se poate de pertinent. Responsabilitatea pe care o ai în momentul în care interacționezi cu cei mici nu trebuie tratată cu superficialitate. Orice gest anapoda, orice decizie pe care o iei în cadrul sesiunilor, își lasă amprenta asupra modului în care personalitatea copilului din fața ta se construiește.

În tot acest timp mi-am reamintit ce înseamnă să te poți bucura oricând de lucrurile mărunte, am învățat răbdarea și perseverența, și am realizat că nimic nu trebuie să ne apară ca fiind imposibil atunci când dăm dovadă de disponibilitate, afecțiune și acceptare necondiționată.

Cel mai mare dar al acestei profesii este momentul în care culegi roadele, în care poți constata că progresele n-au refuzat să apară. Realizezi astfel, că momentul în care te dăruiești, în care te implici cu drag în procesul devenirii copiilor cu care lucrezi, te construiești și pe tine.

Consider că înainte de a dori să vezi rezultate, să poți enumera beneficii, este necesar să fii conștient de modul în care te influențează pe tine ceea ce faci, de persoana care devii treptat. O analiză sinceră asupra propriei personalități este mai mult decât necesară. Dacă nu ajungi să te cunoști suficient pe tine nu vei putea reuși să fii un pilon de susținere în tot acest proces anevoios al dezvoltării personale, ci doar un alt pion care n-a lăsat nimic important în urma sa.

Ingrid Tudoran

ai un nume.

Posted by Vali Balcan on November 29, 2011

Ai un nume. Este frumos. Ești mulțumit de el. Uneori iei un creion și ți-l notezi pe foi, îl aranjezi ca o construcție de valori ce tind să te reprezinte, să facă parte din creația ta. Îl scrii pe fiecare bucată din viața ta, îl pronunți cu intonație, uneori cu respect, de puține ori cu o ușoară uitare. Tinzi să îl adaugi altor oameni, să îi lipești de tine ca un vid ce are rol părintesc. Adaugi subiecte, paranteze de tot felul și elucubrații duse până la refuzul mării. Ai un nume, iar asta îți spune că exiști, că ai un rost. Speri să fie pronunțat de cea mai frumoasă ființă pe care o întâlnești. O strigi pe nume, o inviți să rămână acolo în trecerea dintre corali, dar nu-ți dai seama că de fapt strigi în tine. Scara se transformă-n viața ta. Ai nevoie să știe că strigi, ai nevoie să devii sens pentru ea, să o legi de numele tău ca de aurora ce-ar putea inventa ființa care ești. Ai vrea ca ecoul să-ți răspundă, ai vrea să-și întindă mâna și să-ți pronunțe numele de parcă glasul ei este cartea vieții din care te-ai șters în repetate rânduri. Nu exiști dincolo de vocea ei, nu ai valoare dincolo de privirea cu care vrei să-ți întâmpine rămânerea. Aștepți să se întâmple ceva, aștepți mâna aceea care va șterge totul fără reținere, mâna care va scrie pe inima ei numele tău. Ai un nume, dar dincolo de cartea vieții tot ce există este inerție și supunere umană, sau poate nu contează ce e dincolo. Nu vrei să fii uitat, nu vrei neființă, nu mai știi să memorezi alte chipuri sau alte nume abuziv formate în jurul existenței tale. Ai un nume, doar că numele acela nu mai insemni tu, ci glasul ei ce-ți trezește fiorul nașterii din nou. Apoi o auzi prin timp, iar scara devine locul în care ea s-a oprit să-și asculte numele. Ai un nume frumos, dar asta deja înseamnă cu totul altceva, de la punct-ul literei până-n perfecțiunea cu care știi să-i pronunți ființa.

gând teluric. Străinei

Posted by Vali Balcan on November 26, 2011

O pagină goală între mine și tine, un răsărit pe coasta nesfârșitului și un dor ce spulberă timpanul timpului.

S-au deșteptat nesfârșitele nopți, Straino, păstrând  în ele atomul găsirii tale, cuvinte născute din inimi tinere și patima unei vieți împreună. O fotografie stă dovadă liniștii ce-ți adâncește veghere, răscolind lumina de sens, dând gust tuturor frământărilor ce-ți înțeleg prezența din spirit spre eternul zâmbet. S-au deșteptat stelele cu sens boreal, acceptând culoarea ca umanitate covârșitoare, devenind spectacol celest pentru depărtarea dintre mâinile noastre. Ne lipsește o stradă sau prima întâlnire, dar dincolo de memoria ce ne-a făcut perfecți se află rătăcirea tuturor clipelor împreună, acel covârșitor tablou în care tu știi să-mi fii verbul existenței. O pagină rămâne goală, devenind liniște pentru așteptarea ce-ți răsare din emoții, acaparând orice aspect al frumuseții pentru toate generațiile scrierii. Ar fi dor sau durere mentală, depresie sau căldura celui mai puternic vis, însă dincolo de o memorie perfectă frumusețea s-a oprit pe umărul tău, șoptind promisiunea re-întâlnirii cu tine, din iarnă până-n veșnicia anotipului tău preferat.

involuntară stare de spirit

Posted by Vali Balcan on November 21, 2011

totul se termină-n poezia acelei nescrise rutine, imagine fadă a unei vieți devenită importantă, ca un meșter ce-și inventează traducerea înțelepciunii. ar putea fi noapte, eclipsă sau auroră boreală, doar că pe aripile acestei umanități nu mai cântă niciun vânt prielnic, ci își poartă adierea melancolia unui alt personaj. se înțelege rostul lui din patima tăcerii cu care-mi traduce metafora existenței, îndepărtând focul vieții spre adâncul nevegheat al renașterii. dincolo de blamări sau lamentații invective ar trebui să apară rutina încarcerării tuturor întrebărilor. de veghe vor rămâne doar silabele numelui tău, adaptandu-se la muzica acelor consonante stări de bine ce-ți vindecă intimul uitării de sine. exact pe linia aia ce-ți atinge orizontul gândirii stă verbul cunoașterii. întinzând mână te învingi pe tine de mister, dar provoci adevărul să-ți câștige starea de bine la care nu mai ești supus de câteva decenii. oricum, e prea fericire doar să visezi, să citești filosofia din mână unei generații care strigă-n agonie. ai nevoie de nerv teologal, de rutina întoarcerii acasă, de o terminare drastică cu virgula căderii în suicide revelații patetice. de fapt e prea târziu, prea devreme sau prea poezie pentru personajul neștiinței tale. ești fericit și asta e tot viul din tine, doar că lumina nu se vindecă cu beznă, sărutul nu se vinde pe unicorni imaginari, iar dragostea nu e doar fantezia unor tineri naivi, ci realitate dincolo de magia stărilor tale.

te-nchid din inimă în sufletul meu

Posted by Vali Balcan on November 18, 2011

te-nchid din inimă în sufletul meu, fără abuzul posesivității. indiferent de scânteia de geniu ce invadează povestea acolo unde scara ridicată a transformat fuga în punctul inventării tale, schimbarea la față a înțeles emoția rămânerii. oricum, când totul își pierde esența sau rostul, doar tu mai contezi.