subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

unui alt personaj. prima interogație

Posted by Vali Balcan on January 11, 2012

și câtă noapte mai lipsește acestei stări de bine ce-ți conduce cratima în nepăsarea de a te revedea. câtă uitare în zorii primei iluzii, cât amurg pe coasta întrebării tale. ar fi noapte sau infinit boreal, ar fi sete sau agonia dintre sintagme divine. să te încălezești pe razele inimii mele, să înțeleg suflul căzând al emoției tale, să fie nesperat contrast de viu pe vântul cuvintelor tale. într-un fel e expresia convingerii că abia acum îți trăiești fără pledoarii beatitudinea, că ai dezvățat noaptea de vis apter, că ai tras o linie ca sentiment pentru fiecare promisiune ce încarcerează ființa de o libertate confuză. oricum, speranța conștiintei nu mai tremură în fața alegerilor, oricum, rădăcinile anilor nu mai știu renunțare, ci o consonantă stare de echilibru. probabil se vor termina resursele inadaptării, nu că ar fi un sens special pentru juriul damnarilor, dar poate încă te mai interesează mersul pe ape și schimbarea la față a ființei ce-ți atacă fără-ncetare porțile de cremene, dorind să înțeleagă scrisul ce blochează accesul în locul desăvârșirii.

cateva idei despre anul ce-a trecut

Posted by Vali Balcan on January 2, 2012

A mai trecut un an. Nu e recapitularea ideilor sau idealurilor, nici incercarea de a marca un sens pentru toate lucrurile frumoase care s-au intamplat, insa uneori e nevoie de simpla consemnare a unor stari. Pot spune ca am avut parte de un an bogat, de o evolutie semnificativa a starii de bine, reusind astfel sa inteleg ce e dincolo de o limita imaginara. Am traversat multe conceptii pentru a deveni liber, m-am educat sa cred in oameni, a trebuit sa inteleg esecul ca parte importanta din evolutia fiintei, mi-am dat timp pentru studiu, mi-am gasit echilibrul dincolo de obiecte si credinte, am gasit o linie intinsa intre poveste si realitate, am scris si mi-am gasit Straina, am acceptat transformarile necesare vietii in doi, m-am implicat cu tot ce sunt in procesul construirii vietii cu Ingrid, am refuzat sa ma tem, mi-am dat sansa sa cunosc schimbarea la fata a omului, am prins curaj pentru a nu ma indeparta de motivul pentru care cunosc lumina, am gasit un loc in care ma pot exila pentru a cunoaste linistea absoluta, am calatorit mii de kilometri si am gasit definitia cuvantului Acasa, am reusit sa ma accept si sa inteleg parti importante din mine, am tacut si am ascultat mii de secunde din glasul ce mi-a devenit Eden, am invatat ce inseamna credinta si am invatat cum se rezolva confictele, m-am educat sa renunt la capricii si sa transform timpul din durere in secundele re-intalnirii. Intr-un final am devenit un om fericit, intr-un final totul s-a nascut in Primavara si va tine o vesnicie. A trecut un an, insa numerele nu aduc noapte sau inertie fatala, ci apropie un alt fel de timp de implinire. Acum e Ianuarie, iar celelalte cuvinte isi vor gasi lumina in alta imagine.

Un alt fel de timp

Posted by Vali Balcan on December 24, 2011

Despre fericire se poate scrie fără obstacole, de fapt fericirea rămâne un tratat asupra celor întâmplate, asupra vieții de zi cu zi. Acum trăiesc un alt episod, în sânul familiei, alături de cei dragi, împreună cu Ingrid (deși o altă parte esențială a familiei se bucură de Crăciunul Nordic). Bunătăți, povești infinite, ger, dar fără zăpadă, colinde și oameni simpatici. Printre aceste acrobatice stări care dau un alt sens sărbătorilor găsesc liniște acolo unde nimic nu continuă un sens clar. Aș spune că e perfect, dar refuz să mă prind în cuvinte concrete, însă nu pot nega zâmbetul ce-mi traduce toată relaxarea sufletească la care sunt supus. Am căutat și într-un final am găsit sens pentru tot necesarul sufletesc, am găsit mai mult decât necesar, am găsit tot ce poate transforma viață din ecuație imposibilă în suma numelui tău.

E Crăciun, în spirit ușor laicizat, cu forfotă interminabilă, ca o avalanșă de dorințe banale, însă acolo în inima acestui imens incontrolabil, oamenii caută o stare de bine. Probabil efemerul va birui, probabil magia se va risipi în câteva zile, dar nu contează acel dincolo când tot ce se poate trăi este prezentul acestui basm. E Crăciun, iar zâmbetul omenirii păstrează mirarea binelui, deblocând timpul și reținând spiritul pentru un alt proces necesar. De Crăciun nu suntem mai buni, ci avem curajul să credem în noi, să ne acordăm timp și iertare pentru toate eșecurile. Oricum, o sărbătoare nu vindecă umanitatea, ci o trezește pentru câteva clipe la forma ei primordială.

Craciun Fericit!

aproape. Străinei

Posted by Vali Balcan on December 19, 2011

Adorm în brațele cuvintelor tale, majestică stare de bine, aproape de inima acelui rai înviat în inima din care ai ales să fii. Adorm și somnul a devenit liniște, visul găsind linia rațiunii din care te creezi cu fiecare răsărit. Uneori e încă noapte, iar frigul iernii călăuzește pasul grăbit al întrebărilor, pe când vii să-mi convingi realitatea cu ceaiul acela perfect. O mână întinsă pe umărul rătăcirilor, un sărut pe fruntea gândurilor ce te-au găsit, ca totul să devină un cerc în care rătăcim planetele, crezând cu sinceritate într-un colosal univers sentimental. De acolo doar poveștile pot scrie ecuațiile sentimentului născut lângă tine, acea stare ce transcede cunoașterea, devenind astfel tabloul unei continue transformări. Și adorm iarăși în brațele tale, acolo unde se termină orice nedumerire, orice eroare a calculului atomic, devenind atom al ființei tale, inventând un nou vis pentru liniște dintre plămânii tăi. Aerul devine flori de mai, muzica o risipire de cer, iar bătăile inimii tale ecoul care-mi veghează aurora boreală. Și aștepți să te visez, ca astfel să intri în scena scrierii jurămintelor, iar de acolo doar timpul mai cunoaște limita emoției, așteptând parcă tăcerea de smarald dintre mâinile noastre legate în același ritm. Fără pași grăbiți, fără efemere cuvinte, fără frica anotimpului, doar cu inima dovadă rămânerii, cu trupul în același zâmbet al revederii tale, lăsând noaptea să cadă, dimineața să tresalte sub ger, iar cuvântul să-ți deschidă poarta nașterii din nou, din compromise cuvinte în singura expresie ce-ți mai pare vie. Și câtă liniște găsesc în palmele tale, Străino, în mângâierea ce vindecă obrajii obosiți de vremuri.

O sacoșă în dar

Posted by Vali Balcan on December 6, 2011

Sunt copii care cred în Moș Nicolae, în Moș Crăciun și în tot universul acesta magic. Nu e o confuzie de credințe, e doar nevoia de a primi ceva, de a se simți speciali, de a înțelege că frigul nu aduce o și mai mare groază, ci mai degrabă un gând bun, o ciocolată, o portocala, un maimuțoi care va deveni prietenul lor în toate nopțile acestei ierni. Uneori e suficient să ții ceva în brațe, să știi că protejezi pe cineva, că există o legătură dincolo de lipsa tuturor zilelor. Sunt copii care visează la ceva mai bun, la împlinirea unor dorințe poate puerile pentru noi, însă nu cred că e de datoria noastră să nimicim visul copilăriei. Este destul de simplu să nu facem nimic, să ne îmbuibăm într-un mod absolut egoist cu toate bunătățile, însă poate fi la fel de simplu și să facem ceva. Nu în “spiritul sărbătorilor”, nu pentru a ne hrăni mintea că suntem mai buni, ci de dragul umanității care încă este în noi. O sacosă în dar este un proiect inițiat de Mădălina, un proiect care ne permite să ne implicăm activ în visul copilăriei. Nu sunt pretenții sau mofturi exagerate, ci sunt vise care pot prinde viață. Ține de noi să păstrăm viu spiritul acestor copii, să punem un zâmbet acolo unde negura vieții a născut un gol imens, ține de tine să te miști dincolo de confort, ține de mine să dau o sacoșă în dar acelor copii superbi. Și nu pentru a dormi liniștiți că am făcut ceva bun, ci pentru fericirea din inima unui copil, ca un fel de veghere în povestea copilăriei lui. (Pentru orice detalii despre proiect trimite un mail la osacosaindar@gmail.com).