subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

lumini în midgard

Posted by Vali Balcan on April 4, 2012

Lucrez noaptea, deși termenul corect e altul. De luni bune văd soarele doar la apus, pe când se satură de vrăjit oameni și mări de ape. Uneori e doar o continuă noapte, uitând numele zilelor și rostul unor numere care în tot timpul acela nu reprezintă mare lucru. M-am obișnuit destul de repede, găsind un farmec nou în gândul nopții, o aură ușor morbidă, dar seducătoare. Apoi au urmat lungi texte, noi concepte, zeci de mii de cuvinte scrise cu aer stins de lumină, concluzii și găsirea unui sens corect. Am împărțit cu Ingrid toată fericirea, ea scriindu-mi diminețile, eu veghindu-i fiecare noapte. Nu mă plâng, trăiesc o beatitudine exemplară când vine vorba de a completă spațiul gol al fiecărei zile cu o deșteptare, ba chiar mă bântuie fericirea când scrierile ei îmi vibrează lumina dimineții.

Nu pot nega frumusețea nopții și misterul fiecărui sunet, însă astăzi m-a surprins lumina. După foarte mult timp am fost nevoit să mă întorc în locul unde lucrez, însă de data asta în plină zi, pe când cerul căsca plictisit de amiază. Un soare brutal invada încăperile desenând alte nuanțe pentru pereți, altă viață pentru sufletul locului. Am fost surprins într-un mod plăcut, ba chiar am căzut pradă unei frumuseți pe care o uitasem de luni bune. M-am trezit descoperind un alt sens al lucrurilor, o lucire total nouă, unică, dar nu un miraj, ci realitatea care învingea aproape toate nopțile singurătății. Am înțeles astfel rolul luminii, dar nu ca forță a naturii, ci ca împlinire în viața mea, din primăvara primei scrieri până în numele celei mai frumoase ființe. Iar de atunci aurore boreale scrutează buzele în zâmbete și dorul în șoapta revederii.

Acum e din nou noapte, iar liniștea asta perfectă doare până-n sufletul luminii, trezind dorul unui blând răsărit sau căldura amiezii într-o plimbare ce va face magnolul să-ți sărute părul cu florile sale. Iar lumina va purta pe veci numele tau, Ingrid!  

intruziuni

Posted by Vali Balcan on March 28, 2012

Soare, mă stânjenești. Pe lumina ta îmi văd chipul cicatrizat, urme adânci alte umanității răsărite ca pedeapsă pentru fiecare moment în care am simțit mai mult decât am verbalizat. Aș spune că mă tem de tine, dar tu mă dezvinovățești prea ușor de zei, de lauri și de o lume construită din principii fatastice. Tresalt cu greu în fața poruncii de a mă trezi la realitate, de a recunoaște simplitatea ca formă de refuz a splendorii imposibilității de a eșua. Dincolo de chip, ca o memorie a răzvrătirii de sine, elogiile învață procesul adaptării sociale, reușind doar sintagme pentru schimbări lăuntrice, traversând egoismul de a nu mă adapta unui șir de lumi ciudate. Pare ridicol sau dureros, dar iarna mersului pe ape s-a sfârșit, gheața sărutând căldura aceasta câinească, zâmbind fad credinței de a păși fără emoții pe ape voluptoase, tragice sau definitive. Nu-mi lipsește curajul, însă picioarele de plumb cer oase goale sau aripi ca siguranță, însă singura credință e în numele tău, nu ca portret străin, ci ca literă cu care începe cuvântul acela pe care ți l-am spus atunci când ochii scriau sentiment, iar mâna tremura sinceră culoare pe spatele tău, într-o seară când vara nu era doar un anotimp al divinității. Și cât de ușor renunță numele tău la prima literă pentru a da sens unui concept atât de viu, devenind cu timpul singura explicație pentru fericire. Apoi se face noapte sau tăcere celestă, iar cicatricile transformă deznădejdea din dramă în echinox, rupând un gram de sens din liniștea asta artificială, trezind soarele pentru o altă judecată furioasă, dar care trezește sufletul la realitate. Și cât de oarbă poate fi lumina acestei constatări nu știu, însă într-un final omul va învinge zeul ce împarte perfecțiunea între atom și mândrie apatică, dar până atunci îți voi arăta pe inimă cum se naște un magnol din palmele cu care-ți mângâi rămânerea.

manianostalgia

Posted by Vali Balcan on March 27, 2012

Pentru celelalte lucrari semnate Adrian Dobre intrati aici

De asemenea picturile sunt puse si la vanzare. Pt informatii cu privire la livrare si pret contactati-ma la vaxaly@gmail.com

 

să nu te pierzi de mine

Posted by Vali Balcan on March 24, 2012

nu mai trebuie să te explic, nu mie, nu conștiinței universale, nici măcar lugubrei înșiruiri de chipuri sfârtecate. nu mai trebuie să înțeleg foamea de albastru întunecat în mare, nici azi, nici în veșnicia incolor de plină. nu mai trebuie să spun cuvinte ce vindecată, nu omului, nu ratării sociale, nicidecum sfârșitului de clipă nefastă. nu mai trebuie să fac ceva anume, deși e primă-vară, dar plouă fără iertare, tace fără-ncetare. nu mai trebuie să judec, nici elogiu, nici om tâmpit îndoctrinat, dar pot să tac și să sfârșesc înțelegând inutila formă a lipsei de minte. nu mai pot rătăci, nu în pragul nebuniei, nu în haina fiului risipitor, nu pe vântul deznădejdii. nu mai simt natura ca o pată de lumină, nu din invidie, ci din golul delăsător al lipsei tale. nu mai am cuvântul ca pedeapsă, nici de furie, nici de idolatrie scandinavă, ci doar ca formă a blândei tale realități. nu mai e demult poem, nici lirică absolută, nici basm sfâșietor, nu ca explozie de fapte, nu ca invazie de vară. nu va mai exista final, nu în palmele tale, nu în veșnicia numelui meu, nu în rostul credinței individuale. de fapt e doar clipă, curând, acasă și tu, iar de acolo voi ști să-nțelepțesc și să iubesc fără singurătatea de acum.

unui alt personaj. rutina

Posted by Vali Balcan on March 13, 2012

ne-am dezbătut toate deziluziile acum câteva vremi, pe o linie abruptă înspre ape înghețate, fără un sentiment al pierderii foarte conștiincios. tu inventai verbul primei constelații, eu amețeam de numărul infinit al indiferenței ce părea impar, trecând printr-o ipoteză ce ar fi putut aduce aproape comunicarea dintre noi. însă era mai ferice să zâmbesc a primăvară, a consonante iluzii ce rătăceau în golul fără de farmec al inimii, dar te vedeam atins de secunda morții, în durerea ce-ți sfâșia până la refuz umanitatea. de acolo, cale de doi ucenici, ai definit filosofia iubirii și ai împărțit în mod egal fii risipitori pentru iertarea de a se răzvrăti fără sens. o umbră de căință ar fi cucerit timpul, dar arhipeleagul acesta refuză să aducă aproape singura ființă care contează acestei realități, inventând invective și capitulând într-un dor ce sfârtecă până și verbul răbdării. dar e încă amiaza tinereții, tu încă taci poetic, eu încă descifrez sensul peiorativ al rătăcirii, însă suntem mai aproape de a ne înțelege cu o persoană. du-mă în liniște, pe vântul tău, acasă, schimbă verbul creației din unu în doi, iar eu voi ști să neg golul ce-ți învinge locul. într-un fel tu ești cel care a dezbătut magia schimbării la față, dând sens credinței pentru a iubi dincolo de egoism, dar pentru totdeauna.