subscribe to the RSS Feed

Sunday, December 17, 2017

porți, ridicați-vă capetele!

Posted by Vali Balcan on February 8, 2013

În gândul vostru sălăsluiește un nume, un glas, o formă, un viciu al definirii, un extaz al creației, o forță ce-și va câștiga dreptul la viață în angoasă, în aură, în infinit, fără o limită, fără o condiției, doar pradă ființării în veșnicie. Un nume ce învinge matematica, sensul sau iluzia rătăcirii, un nume convins de viață, convertit de valorile intacte ale poemului din care doar da-ul poate desființa orice capodoperă ce întâmpină reveria, sau poate e doar slăbiciunea de a te recunoaște ca învins, ca învingător sau ca povară pentru frumos.

În glasul acela îmi înving teama de a mă recunoaște, în sufletul acela pun invidia de a nu mă rătăci ca povață, ca poveste sau ca sens extatic pentru încă o credință construită anapoda, construită ca sens, nu ca scop, ca rugăciune, nu ca idolatrie, ca acum, nu ca destin. Și acolo e doar o latură întristată de rugină, o poartă fără sens pentru pași grăbiți, pentru om aglomerat de prea puțină minte, de prea puțin timp, de prea ajuns rai. Și măcar dacă ar fi muntele măslinilor, măcar dacă ar fi pentru o cauză reală, măcar dacă ar fi operă de artă pe lac de lebede muzicale, însă e doar vis, doar poezie, doar agonie și extaz pentru o altă epocă din care nici rochia, nici magnolul nu mai înțeleg apă sau sens, viață sau forță sfâșietoare de iubire. Și cât de ușor ar fi să pui iubirea pe sens, dragostea pe verb articulat, muzica pe inimă și numele pe litere, însă e poveste pe încercare, credință pe orbire și gust amar pe lacrimă de sfântă căzută în culcușul unui roi ce nu-și cunoaște matca, dansul și drumul spre acasă-le rătăcitor.

Iar acum porțile știu doar nume, fără sens, fără întrebarea ce-și cunoaște viitorul și sensul rătăcirii unei epifanii, însă știu fără de litere chipul perfect al creației. Și oare unde și din cine își va culege sensul acesta al perfecțiunii numele ce-mi sfâșie timpanul ca o capodoperă pe care ești capabil doar să o asculți, nu să o și înțelegi pe deplin?

unui alt personaj. metehne

Posted by Vali Balcan on December 17, 2012

credeam că te cunosc, că-ți știu limita și epifania rătăcirilor, dar poate că-mi înșeală sensul revenirea, însă știu că la granița dintre hoiar și poet se află invida ta. probabil că ți-a priit umanitatea, poate în căldură toridă, poate în lacrima durerii învinuirii lumii, dar știu că într-o seară de vară ți-ai plâns răzvrătirea din pumni în lacrimă umană. și era atât de limpede că se scriau iluzii, ca o memorie în ultimele clipe de final de an, de cer murdar, de om murdar, de gând murdar. și oricum nimic, nici măcar scrierea a tot ce a fost greu, nu mai da timpul înapoi pentru un taumaturg infinit cum e iubirea. și știu să fiu efemer, să mint și să decid să fiu orice altceva decât schimbarea la față a puterii tale. într-un final am reușit să-mi pese, să mă rătăcesc cu scop într-o inimă, să-mi înving nădejdea de a nu simți ținere de mână, nădejde pe care o curtam când mă juram să nu mai înțeleg sentiment hoinar pe inimă hoinară. acum sunt viu, lumină fără oboroc, secundă fără acel tic-tac obositor, sare pentru gustul ce-mi trezește setea de roșu pletoric, de izvor secat în suflet pustiu. iar mâine, mâine o să fiu aceeași lumină, același gust, dar secunda va fi clipă, iar clipa anotimp, iar anotimpul etern, iar eu un bătrân magnol ce-și va număr veșnic ramurile îndreptate ca o rugăciune spre cer, ca o meteahnă pentru flori perene, pentru amorțirea ce-mi pare viu și verde în aceeași sevă din care mă îmbăt de fericire. și atunci îmi  vei ști sufletul ca pe tatăl nostru, ca pe chipul Străinei în inima mea.

Asociatia Romana de Psihoterapie Centrata pe Persoana

Posted by Vali Balcan on November 26, 2012

Asociatia Romana de Psihoterapie Centrata pe Persoana (ARPCP), in calitate de furnizor de cursuri de baza acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania si Federatia Romana de Psihoterapie (FRP), anunta inceperea unui nou curs de formare de baza in Psihoterapie Centrata pe Persoana, in Bucuresti.

Cursul de formare are o durata de 4 ani  (2013-2017). Curricula este structurata si organizata in conformitate cu prevederile Colegiului Psihologilor si ale Federatiei Romane de Psihoterapie si este asigurata de psihoterapeuti formatori ai ARPCP din Romania si ai OEGWG din Austria.

Diploma eliberata dupa absolvirea celor patru ani de studiu si indeplinirea criteriilor de formare confera dreptul de obtinere a certificatului de Psihoterapeut Autonom, iar absolvirea a doi ani de studiu si indeplinirea criteriilor de formare confera dreptul de obtinere a certificatului de Psihoterapeut sub Supervizare.

Conditii pentru inscriere: absolvent cu diploma de licenta in: psihologie sau profesiile asimilate, medicina.

Acte necesare inscrierii:

  • copie dupa Diploma de licenta si Foaia matricola;
  • CV;
  • scrisoare de intentie;
  • cazier judiciar;
  • adeverinta medicala.

 

Candidatii vor participa la 2 interviuri cu 2 psihoterapeuti formatori.

 

Numar de participanti in grup: 12-16 persoane.

Costuri: 80 Ron interviul si 300  Ron workshop-ul de preselectie.

Inscrierile se fac pina pe 20 februarie 2013. Persoane contact:

Georgeta Niculescu, georgeta_niculescu@yahoo.com, tel: 0722 351 315

Florentina Palada, flo.palada@yahoo.com, tel.: 0722 650 555.

 

Informatii suplimentare despre criteriile si structura formarii, reglementari ale Comisiei Profesionale gasiti pe site-ul Asociatiei Romane de Psihoterapie Centrata pe  Persoana.  www.psihoterapierogersiana.com

 

unde mă aflu?

Posted by Vali Balcan on November 2, 2012

Am stricat două texte tot încercând să-mi explic liniștea, să-mi scuz dreptul de a mă recapitula, încercând de fiecare dată un alt început, cu alte multe promisiuni, însă știu că scrisul e un moft devenit vital, publicarea însă e doar o formă cenzurată de a mă trăi. Nu am capitulat și nici nu am deviat în amurgul idolilor, ci mi-am educat graba de a lovi în maturizarea gândirii. Am tot învățat să tac și să trec mai departe, să nu mai acuz sau să scuz idolatria cu care oamenii își formează idei. Suntem oameni liberi, chiar dacă libertatea nu se scrie doar pe pancarte sau ca scuză pentru desfrâul păstrării tradiției și nici pentru copilăria propagandei modernizării în masă a noțiunii de adevăr absolut. Observ că nu mă mai agit atât de mult, că în sfârșit încep să înțeleg respectul datorat adversarului, fără noimă pentru zâmbetul edulcorat al eșecului. Într-un fel mi-am conservat toată liniștea pentru a o converti într-un nou început. Nu am pretenția că voi reuși stabilitatea exemplară, dar știu că mă aflu în punctul în care din egoism am învățat că în doi costul eșecului e mult mai dificil de întâlnit. Probabil fiecare avem un gol al deznădejdii, o aură lipsă pentru complet, o parte ce nu poate fi umplută de niciun concept științific. Eu am găsit forma aceea de complet într-o ființă la fel de convinsă de adevăr ca și mine. Sunt sigur că timpul va face public și oficial orice gând care mă îmblânzește, iar acum trebuie doar să trăiesc viața ca un prezent continuu, bucurându-mă și întristându-mă de câte ori este necesar, învățând zi de zi că viața nu e doar un șir infinit de clipe perfecte, ci urmează și un curs al durerii, păstrând timp și pentru trecerea prin icoană a gândurilor ce lasă un gust amar rațiunii, dar care se vindecă atât de ușor prin dulcele sărut al golului devenit femeie, ca o realitate covârșitoare pentru fiecare rugăciune oprită în tâmpla Divinității (sătulă de povara reinventării pentru încă o zi a luminii). Într-un final voi reuși să mă transfer în text pentru fiecare zi, iar când voi uita să mă aprob veți uita să-mi blamați ratarea în detrimentul unei zăpezi mentale ce va acoperi păcatul de a ne asuma pentru încă o zi prezentul.

Metehne. II

Posted by Vali Balcan on June 15, 2012

Mi-a fost teamă să număr zilele pentru ultima oară și mi-am tot repetat fuga de metehnele distanței dintre noi, însă sunt prins între aici și curând, între formă și conștiință, între împlinire și devotament. Aș putea enumera până la infinit formele între care suntem prinși, ușor sacre, mereu unice, ca o rescriere a conștiintei fericirii, ca un vis inventat de gândurile tale. Astăzi e ultima zi în nord, ultima scriere din meleaguri străine, ultimul capitol al depărtării și al stingerii Aurorei Boreale în inima unui jalnic refuz. Călătoria trebuie să fie scurtă ca o vindecare pentru rănile cuvintelor ce nu și-au atins agonia sau starea primordială.

De o vreme singura idee ești tu și tind să spun că din facerea lumii s-au transformat atomii în secunda întâlnirii noastre, iertând timpul și fantasmele erorilor ce ne-au ținut străini, acceptând că astăzi distanța dintre noi va fi motiv de poezie, de dor și emoții prea sincere pentru a fi pronunțate în agonicele rătăciri.

Am o inimă dependentă de iubire, independentă de lume, dependentă de tine, ca o transfigurare pentru toate clipele în care n-am știut cum să-ți scriu ochii, frumusețea și împlinirea. Mă frământ să reușesc perfecțiunea, să-mi înving tăcerea din pumnii strânși ai depresiei, dar îmi dau seamana că sunt doar un filosof idiot cu paradoxul în prea multe sensuri, o recapitulare a propriei acceptări, a propriului sens în devenirea celui ce-ți sunt, un capitol încheiat ca un telos pe care-l vei trăi fără să-ți mai tremure cuvântul pe literele iubirii, fără să mai fie abis sau falsă modestie.

Iar acum am nevoie de tine să-mi vindeci oboseala psihică ce pare de neclintit și ureltul pe care-l țin închis fără ecoul deznadejdeii, fără foamea de a ruina nașterea magnolului. Și doar brațele tale capătă sensul epifaniei ca unică formă de împlinire în uman.