subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

unui alt personaj. III

Posted by Vali Balcan on July 8, 2011

am lăsat timpul să se aştearnă între noi, fiecare trăind în linişte acele cuvinte ce au pus în balanţă divinitatea. căutam să înţeleg rostul scrierii şi credinţa ce nu ştia refuz. era destul de convenabil să păstrăm bunul simţ ca echilibru, însă frământările acelea nu aveau o limită anume, implorând creaţia să mai nască pentru o ultimă oară focul umanităţii. însă era doar tăcere, o largă tăcere între fiecare schimb de cuvinte, amuţind parcă în aşteptarea unei minuni, a unui rug aprins ce avea să impresioneze cât pentru toate zilele. știu că nu era vorba de credinţa sfâşierii, dar am ales să păşesc cu sufletul desculţ în intimul genezei.

nu voi încerca o explicaţie pentru acele momente de libertate, însă aş vrea să ştiţi că nu poezia mi-a ţinut lumina vie, ci rostul unei călătorii ce nu se poate înţelege decât de acolo, din inima unui perfect rai. a trebuit să îndur timpul fără lacrimi, a trebuit să vorbesc şi să tac într-un mod total nou, provocând răbdarea să nască serafimul ce ştia toţi coclaurii noului iv.

într-un final a trebuit să accept că rostul cuvântului e să devină faptă, apoi fapta să devină închinare, închinarea să devină viaţă, iar viaţa să nu uite cuvântul scris în ne-uitare. a fost convenabil să trăiesc credinţa cu zâmbetul pe ceruri, împărţind la infinit perfecţiunea.

am lăsat timpul să ne despartă, dragul meu, dar asta ca să pot înţelege rolul ce-l am în conversaţia divinităţii. am prins doar câteva cuvinte, restul păstrând în ele o taină ce nu o ştiu pricepe acum, însă acele puţine cuvinte au devenit rostul ultimelor zile din nord. am găsit în ele ambrozia fiinţei, rostul şi destinul credinţei într-un concept, limita şi infinitul libertăţii, sărutul porţilor de rai şi mersul pe ape, creaţie şi rolul meu în exilul oraşului alb, toate acestea fiind cuprinse într-un singur cuvânt, într-un singur nume, pe care deja-l ştii.

home | top