subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

sufletul. străinei

Posted by Vali Balcan on June 30, 2011

Se aplecă cerul să-ţi cunoască deşteptarea, straino, să-ţi ştie sufletul pe dreptatea simţirii, nu pe litera ascunsă sub misterul unui chip infinit frumos. Se îndură soarele să-ţi alinte părul, cuprinzând jocul definirii pe palmele dorului tău, convins de emoţia ce nu ştie timp sau distanţă, apropiind nordul în acasă-le luminii tale. Se adună ploaia pe gene, risipind emoţia eşecului, convingând viaţa de rostul plimbării în doi, asemeni cerului ce nu ştie depărtarea de pământ, iubind până la capăt ţărmul mării cu apele venirii acasă. Se scriu poemele pe sufletul tău, acel loc al devenirii mele, din amurg spre sălbatice vise, ca atunci când ţi se întâmplă fericirea pe buzele ne-sărutării noastre. Se ştie timpul pe durere, pe ochii tăi flămânzi de viaţă, construind efemera clipă în limita unei asceze ce se teme de ziua noastră. Se simt toate trăirile tale pe gândurile mele, chiar dacă ai vrea tăcerea doar pentru tine, însă magia ta s-a întrupat pe sentimentele mele, ca unică întâmplare a fiinţei. Se trăieşte nordul pe aşteptarea ta, indiferent de zâmbetul destinului în care nu crezi, dar pe care îl trăim sub altă revelaţie, păstrând paşii mei pentru ziua desăvârşirii, moment în care nimic nu mai ţine locul de întâmplare cu tine. Se învinge timpul cu fiecare scriere de-a ta, amortind clipa în binele trăirii cu tine, ca mai apoi să înţeleg că tu eşti poemul meu preferat, copilă ce nu ştii timp sau moarte.

home | top