subscribe to the RSS Feed

Tuesday, September 26, 2017

dimineaţa ultimei primăveri

Posted by Vali Balcan on May 30, 2011

Astăzi te trezeşti devreme ca să nu-ţi cânte deşteptarea orice pasăre măiastră uitată în cotlonul minţii tale. Astăzi te ridici şi cauţi sensul ultimei primăveri, o înşiruire de promisiuni pentru un verde mereu viu. Te ridici şi hrăneşti pasărea măiastră cu ceai şi biscuite, exact ca-n orice dimineaţă în care nu-ţi găseşti micul dejun aranjat. Oricum nu era nicio vreme în care să fi fost aranjat ca de vis, era doar o vreme în care nu te interesa să-ţi aranjezi privirea în forma impusă. Într-un fel erai condamnat să rezişti deşteptării, să adormi iarăşi ca uitat în timp sau în cuvânt, dar apoi îţi aminteai de promisiunea copilăriei în care învingeai orice primejdie sau maladie a sensului existenţei.

Te trezeşti devreme, dar nu din obişnuinţă, ci din necesitate. Nu e nicio stare care să prevadă soare sau ploi stinse, însă eşti tu în faţa prezentului. Multe mâini întinse, zâmbete fugare, chemări şi idolatrizări exagerate. În altă vreme ai fi fost flatat de imaginile perfecte, însă nu mai există stare care să te impresioneze. Nu călătoreşti, nu exagerezi cu drama, dar parcă ai rămâne blocat imediat înainte de răsărit, reuşind performanţa de a mitui marea să aţipească pentru încă o vreme în pumnii tăi. Eşti fericit, dar nu scrii asta, doar trăieşti beatitudinea ei. Oricum nu-ţi pasă cum arată argumentul în faţa lumii, indiferent de patologia stărilor ce te reprezintă, trecând uşor peste analize de dragul perfecţiunii.

Astăzi porţi în mintea ta singura imagine care mai contează, apoi închizi fereastra, ştii bine că nu există soare pentru cei drepţi.

0

home | top