subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

aripa stângă

Posted by Vali Balcan on May 23, 2011

Ar trebui să ignor natura pentru o vreme. Minunăţia ei a încetat să se mai scrie pe cuvinte, pe nord, cu beţe meşteşugite la umbra soarelui. E destulă ştiinţă pentru aproximarea reacţiilor, e infinită carte pentru toate expresiile întoarcerii, aproape de apa călătorului ce nu ştia să-ţi cânte decât melancolia schimbărilor. Apoi natura nu e suficientă într-un soare, un anotimp şi mai multe ploi răspicate de timp şi ne-stare. Se tot amăgeşte de o vreme timpul să te îmbuneze, să-ţi aprindă obrajii cu veselie, să-ţi scuture leşinul de lacrima aşteptării, într-un fel să-ţi împingă credinţa ca argument al noului ev.

Se poate îndura natura să mă ierte, oricum nu-i pasă atât de mult de un arlechin, căzând pradă altor scrieri, altor tineri trăitori de lume. Şi o înţeleg perfect, că îşi alege pe sprânceană doar coborâşul din infern spre stabil rai al limitării. Oricum, eu ştiu că nu e rostul meu să spulber visul sau iluzia altor paradigme sau fiinţe, indiferent de valoarea pe care şi-o atribuie singurătatea intealectuală. Apoi cine ştie ce sfârşit de poezie se apropie de şoapta genezei, îndurând poate prea multă beţie efemeră.

Cumva ştiu că se întinde oraşul din aripa pescăruşului ce-ţi bate dorul şi ne-basmul necesităţilor, iar harta nu poate cuprinde orizontul din pieptul cu care zboară spre casă. Până şi liniştea ştie că noaptea e doar o formă a nebuniei noastre, ca o eclipsă de soare pe buzele străinei, pecetluite cu zâmbetul ce face sufletul viu. Şi dacă ar fi înţeles umanitatea că se merită orice chin al amăgirilor trecute pentru perfecţiunea cu care ea se întâmplă…

home | top