subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

procesul devenirii

Posted by Vali Balcan on May 16, 2011

Exact cu virgula aia se termină tot punctul, lăcrimând condiţii pentru sfârşit. Nu are legătură cu vremurile despre care se scriu poveşti, poate nici cu atomii ce fac posibil mersul efemer al exploziilor. Era amiază şi doar atât conta. O lentoare potrivită pe canicula aia şi nevoia de răcoarea casei, între pereţi închişi în culoare şi jaluzele trase pe lumină. O cană cu apa rece în cuburi de gheaţă, o carte ruptă la coperţi, două voci străine şi nicio diferenţă între stări. Exact pe virgula aia s-au terminat ploaia şi căldura, exact pe copacii ăia nu şi-au mai făcut cuib păsările, indiferent de bronzul cuvintelor şi lumina ochilor credinţei.

E vremea pustiului de la amiază spre convins mâine, cu vara tuturor semnelor ce prevestesc curiozitatea, neştiinţa şi ne-teama tuturor dezmierdării sufleteşti. Se întind zmeie din mâinile copilăriei, în culori tot mai apuse, invizibile de pe pământul suspendat de o sfoară infinită. Nici basm, nici condiţie de viaţă, nici de moarte sau de ne-stare între geamuri ridicate şi aerul ce nu ştie piedici.

Se prea poate să fie ziua tuturor întâmplărilor, nu de amintiri şi jurnal al fericirii, poate nici de revărsarea vieţii pe retină, ci de acum-ul tuturor nădejdilor. Preafericita vară nu se întâmplă atunci, ci rolul ei e acum, nu ca expresie literară în ochi modigliani`, ci ca puls pe inima unicei existenţe. Era doar o fugă tenebră de tot sinele indulgenţei, lăsând în urmă doar scrierea ultimului punct ne-plâns. Apoi s-a limitat timpul într-o re-scriere, respirând marea cu toate corăbiile venirii acasă, pe norii singurei ne-căderi. Oricum, a spune cuvinte mari nu e tot una cu a deveni virgula schimbării la faţă, din chipul pământului în toată beatitudinea fericirii (însă diferenţa se simte pe inimă).

home | top