subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

decembre

Posted by Vali Balcan on December 24, 2010

În fiecare an, cu o matematică precisă, am încercat să îmbin gândul naşterii Lui în cuvinte. Cumva am simţit nevoia să trăiesc acel moment în scris, să îl exprim ca să fie simţit.

Când mă gândesc la acele momente mă cuprinde o melancolie teribilă. Un dor aprig îmi cutreieră fiinţa. Un gol imens cere o altă scriere, de parcă asta ar linişti emoţia cu care îi primesc naşterea şi anul acesta. Am în minte cuvintele unei poezii (“…cum lasă raiuri şi vine”) şi încerc să cuprind devenirea, renunţarea la slavă, într-o imagine fixă.

Întruparea Divinului în uman este fantastică. Deşi pare că El s-a coborât din Ceruri în fiinţa umană, mie îmi este mai simplu să văd cum Cerul a atras pământul în el; ca o lumină care cuprinde negura vremii şi trezeşte fiinţa. În fiecare an încerc să înţeleg magia naşterii şi mă pierd în explicaţii pentru un an întreg. Revin mereu la geneza ideii ca o lepădare a necredinţei. Cumva ar trebui să renunţ la scrisul Sărbătorii şi să mă axez pe fapt. Să mă ridic şi să trăiesc. Să gust împreună cu familia această taină cuprinsă într-o sarbătoare. Să accept că doar renuntând la mine voi deveni (ca) El, că lipsindu-mă de stresul agonisit în căutări aberante voi găsi liniştea. E la îndemâna mea să o fac. Lumina pură s-a născut odată şi umblă pe Pământ şi nu se mulţumeşte să fie totul, ci vrea să fie totul în toate.

Trecând astfel peste oboseala ce mi-o poruncesc orbeşte, găsesc că frumuseţea zilei se întâmplă pentru a dura. Nu se sfârşeşte într-un ceas anume, ci ea continuă să se propage din inima noastra, o inimă devenită bună prin metanoia unui jurnal al fericirii scris anevoios. Chiar la porţile sfârşitului, între limitele întunericului, o stea răsare pentru a dăinui. Indiferent de goliciunea nopţii, glasul celui ce strigă în pustie răsună clar, ca o trecere prin icoană, trăgând linia fericirii pentru început.

C.S.Lewis încheie un text majestic cu următoarea întrebare: “unde, dacă nu în lumina necreată, se poate întunericul îneca?”

Las, astfel, treburile cereşti în seama altora. Măcar pentru o vreme.

home | top