subscribe to the RSS Feed

Tuesday, September 26, 2017

cuvinte ce păstrează spiritul viu

Posted by Vali Balcan on December 21, 2010

Uneori e suficient un telefon pentru ca stările dimineţii să nu mai conteze. Un simplu telefon şi simţi cum se apropie Crăciunul, o voce şi simţi trecerea anului nou tot mai departe, adânc în marea gândurilor. Nu credeam să recunosc vocea fericirii atât de devreme, nu credeam să fie într-o plictiseală teribilă într-un oraş cu case şi străzi albe.

Printre dialoguri familiare, ce aduceau tot mai aproape frumosul, dar nu din cauza unui Crăciun vopsit să pară viu, ci cu o naturaleţe corectă, s-a strecurat un al doilea glas. Mi-a făcut inimă să tresalte, ca o Evanghelie proaspăt descoperită între ruine. Am simţit că pregătirea pentru sărbători e doar un fals pretext în a fi buni, în a ne împăca cu eşecurile noastre, în a tinde spre ceva ce nu considerăm neapărat util.

Fericirea nu poate fi falsificată pentru mult timp. Poate e un fals pretext să fim buni de Crăciun, să mâncăm în familie alături de cineva drag, să simţim că suntem vii. Poate e o trezire la realitate necesară. Uneori o voce e suficientă şi în plus scuteşte toată forma asta fără de fond a mascării.

E mai simplu să te ridici din pat şi să trăieşti, dar nu frica de a da piept cu tine, ci dezmorţirea care îţi cere chipul înapoi. Fericirea e mai mult decât o zi perfectă de sărbători, decât împlinirea tuturor visurilor. Fericirea se poartă în noi, iar uneori e trezită de o voce, de glasul acela ce îţi răscoleşte inima, ca şi cum ţi-ai primi trezirea la realitate din lumina inocenţei ei.

Astăzi vocea ei a fost suficientă, deşi probabil nu a-ţi fi înţeles niciun cuvânt din tot amalgamul expresiilor, ca şi cum beatitudinea ar avea doar forma ei micuţă. Astăzi am înţeles ideea Crăciunului. Mulţumesc, Anabella.

home | top