subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

gând ambiguu (III)

Posted by Vali Balcan on March 26, 2011

Astăzi a fost cea mai frumoasă zi de primavară. Într-un fel acolo se scrie fiecare istorie a fericirii, pe banca aceea care împlinește răsăritul de un soare multiplicat de toate frământările tale. O carte bună sădește iluzii pentru realitate, dar în fiecare pagină respiră ideea care ți-a dat ție viață, cu forma care agonisește într-un mod avar frumusețea doar pentru momentele de luciditate.

Sunt sigur că există un dezechilibru pentru fiecare emoție, dar nu mă îndoiesc de o infinită stare de bine, chiar dacă e greu să demonstrezi că e necesar zâmbetul în detrimentul seriozității sociale. Până la urmă nu e importantă geneza ființei, ci starea care îți definește intelectul, fie că e vorba de o repetiție a marilor exegeți, fie că e doar mistică religioasă gata să cedeze pentru o ultimă demonstrație a apocalipsei.

Tu niciodată nu știi să apreciezi vremea, mereu îmbrăcată anapoda pentru soare și noapte, dar niciodată străină de primăvară. De fapt verdele primăverii e parte a luminii tale, ca o continuare de cuvinte ce-mi lipsesc acum. Nu e nevoie de scuze, nici măcar de zâmbete furtive, poate e nevoie doar de o călătorie cât o viață de om în adâncul confuziilor noastre. Acolo sunt sigur că există atât deznădejdea revelației cât și purificarea într-o metanoia ce pare unica formă de salvare. Dar nu e vorba că suntem defecți, e vorba că putem împinge verbul existenței către o permanentă stare de spirit. Starea ce putem fi noi, deși exprimarea e singura eroare ce ne împiedică zâmbetul să moară. Până la urma e vorba de a ne recunoaște sufletul atunci când îndrăznesc să cred în cuvintele tale, ca o liniște ce-mi convinge rațiunea de credința că tu știi fiecare cuvânt ce-mi lipsește acum.

home | top