subscribe to the RSS Feed

Monday, December 18, 2017

dimineaţa primelor întrebări

Posted by Vali Balcan on February 26, 2011

E uşor să te laşi cuprins de un sentiment natural de dezordine. De fapt e uman să o faci, e firesc să priveşti cum se zvântă Soarele din felinare, cum se adună tot aerul şi se preface în ceaţă.

E atât de comun să priveşti un răsărit, dar e atât de departe Soarele încât fiecare scriere nu face altceva decât să-l îndeparteze şi mai mult. Poate în final ne îndepărtăm de noi, ca timp, ca viaţă, ca rămânere. E simplu să taci sau să vorbeşti, e simplu să iubeşti şi să urăşti, e simplu să pui în antiteză fiecare eclipsă a minţii, scufundând astfel toate corăbiile interesului în marea ce pare că se dezgheţă. Nu, nu vine primăvara, nici măcar vestea bună a căldurii, ci vine un abur din largul mării, prevestind parcă alte inegalităţi între distanţele dintre noi. E simplu şi uneori benefic să taci, închis între pereţi, cu focul în şemineu, într-o moarte cuminte pentru o carte nu neapărat bună. Ridici doar din umeri enervat de comunul scrierii, dar ce poţi face tu dacă acelaşi rasarit este pentru toţi?

E acelaşi Soare, aceeaşi lumină, aceeaşi bancă, acelaşi ţărm, dar niciodata aceeaşi persoana. Cauţi ca un bezmetic şi nu ştii care e ordinea, care e rostul fiecărei nopţi, fiecărei persoane din viaţa ta. E uşor să te ridici şi să pleci, e uşor şi să rămâi pentru că orice decizie ai lua finalul e acelaşi, o enigmă imposibil de spart. Oricum nu vrei să ştii soluţia viitorului, pentru că în adâncul minţii se poartă bătălia ce te va defini pentru totdeauna şi nu eşti sigur care formă a ta va câştiga în final.

E uşor şi poate necesar să te închizi şi să te construieşti aşa cum ţi-ai dori, dar cât de uman e să te laşi pradă minţii sau cât de multă devianţă poate suporta acel zâmbet furtiv?

Acum o să mă opresc din interogaţii. Respir (convins că aerul mă ţine în viaţă) uneori matematic, alteori natural, dar fără să consider că asta este o povară care mă ţină cu picioarele pe pământ. Şi nu e vorba de o stare de spirit, ci de condiţia în care exista o idee, poate banală ca un rasărit de Soare, dar care nu poate fi convertită într-un fals patinaj artistic al existenţei.

home | top