subscribe to the RSS Feed

Tuesday, September 26, 2017

străinei

Posted by Vali Balcan on January 19, 2011

când te-am întâlnit nu era anotimpul tău preferat. ploua de nord sălbatic și îți flutura părul fără ritmul muzicii. era doar avântul furtunii din mare spre ultimele trupuri prinse pe străzi perfect luminate. de fapt nici nu era noapte ca să fie nevoie de lumină. te plimbai agale și recitai aceeași strofă din poezie. probabil vroiai să o memorezi, dar nu te ajutau casele și nici forma infinitului. era un albastru bolnav pe cer și scântei din nori. nu ai observat că pășeam lângă tine și nici nu-ți stârneam interes când îți continuam poezia cu o altă strofă. uneori te aplecai să dai timpul într-o parte, apoi alegeai o altă alee și un alt sfârșit de drum. știu că ți-am spus despre frumusețe, și atunci m-ai privit mirată câteva secunde. dar nu mă priveai pe mine, ci priveai golul din ochii mei. mergeai departe și sfârșeai atenția în zările pe care nu învățasem să le înțeleg.

când te-am întâlnit strada era goală. nu apucasei la întâmplare tocmai ceasul acela să ratacești! oricum, nu în aceeași lumină ca și mine. am vrut să te privesc și să-ți spun cuvinte. am vrut să îți înțeleg culoarea ochilor și culoarea rochiei aceleia pe care o purtai. doar părul îți flutura agale, de parcă tu erai cetatea în care se adunau nemuritorii.

când te-am întâlnit, eram târziu. tu nici măcar nu erai devreme, ca un echilibru necesar. de fapt nici nu știu ce erai, pentru că nu mi-ai vorbit ca să-nțeleg. ai lăsat doar culoarea să curga fără pânză, ca apoi vântul să-ți spulbere forma efemeră a chipului în colb. nu-ți păsa de nimic, de fapt. încă ma întreb ce căutai la ora aia târzie pe acea stradă a sfârșitului! nu plângeai ca să înțeleg durerea, nu râdeai ca să înțeleg fericirea, nu dansai ca să înțeleg umanul, nu vorbeai ca să înțeleg litera. repetai la nesfârșit acea poezie, de parca ar fi trebuit ca eu să o memorez. de fapt, nu cumva asta era singura calea pentru a te cunoaște? însă nu am memorat-o, de parca era un text imposibil… dar tu, tu, de ce tot repetai la nesfârșit același text, fără să mă lași să-l înțeleg?

home | top