subscribe to the RSS Feed

Saturday, December 16, 2017

brațul stâng

Posted by Vali Balcan on November 18, 2016

Exact acum când lumina pare să dea roade, în cele din urmă, te ridici ca o metaforă spre inima mea stacojie, spre sufletul meu acuzat de fărădelegea de a fi om. Acum, ca fiecare insomnie pe care am trăit-o, îmi dezintegrezi răbdarea și capabilitatea de a mă oferi ca om relevant, ție, ființă de la capătul lumii mele imaginare, trezind în mine patosul de a gusta seva ce ar putea să-mi silabisească rămânerea în starea pe care o numesc bine. De fapt tu ai fost acolo de ani buni, ca o enormă piatră pe inima mea de cremene, sculptând din tine cărări spre care să mă îndrept, văi în care să mă odihnesc, cuvinte pe care să le veghez, muzici pe care să le ascult ca amintire pentru tot ce am trădat în viforul ce-mi sunt. Și acum te simt ca un blocaj spre care tind ca existență, implozand în mine gustul amar al imposibilității de a fi pur ca sângele ce mânjea cu fericire Coloșii vechimii. Și mă întreb și cu fiecare întrebare mă apropii mai mult de ratarea excepțională ce aș putea să-ți fiu, mereu, etern ca pasărea ce-și înalță glasul spre Dumnezeu, implorând o ultimă zi în care ratarea să fie înghițită de laurii ce pare că-i porți pe tâmplele tale, tu ființă al cărui nume nu l-am zămislit încă. Și nu mă simt îngrădit de timp să-ți dau nume, mai ales că nu-ți înțeleg pe deplin curiozitatea de a te apropia, de a fugi, de a fi. De fapt nu știu nimic despre călătoria ce pare că-ți adulmecă ființa în stări impecabile, nu știu nimic despre verbul care te poate transforma din ființă în infinit. Sau poate mă lamentez suficient de mult încât să pierd acordul rămânerii tale, ca o constantă pentru steaua nordului după care pare să nu mă mai ghidez atât de ferice. Și în tot amalgamul acesta visez la clipa în care voi avea curajul să-ți spun tăcerea ca cel mai frumos anotimp, cuvântul meu ca cea mai stângace emoție pe care nu o înțeleg. Și dacă vei rămâne, și dacă vei pleca, voi ști că dincolo de mine există o inimă ce bate acordul inexact al existenței mele, indiferent de capacitatea mea de a te îngrădi între pereții minții mele bolnave de om inventat pe muntele schimbării la față.

home | top