subscribe to the RSS Feed

Saturday, December 16, 2017

în camera albă

Posted by Vali Balcan on September 5, 2016

încă sunt aici, recuperat și învins, la capătul involutar al nădejdii. încă sunt o constatare verbală a mirajului de a mă revedea, nu ca perfecțiune, ci ca om. și omul din mine tânjește să-și ascută glasul, să-și potrivească hainele pentru încă o zi în camera albă a perseverenței, tânjește să guste bucate alese, frământate cu grijă de mâinile care nu-mi mai sunt de mult scut, ci o regăsire pentru fiecare atingere alungată. și trăiesc ca un om, expus eșecului, predispus lamentării, convins că ziua de mâine va aduce același prezent, dar în altă culoare, mânios, egoist și uneori gelos, pozitiv sau zâmbitor, cu un umăr gata să accepte capul plecat al stării tale de rău. uneori ca odihnă, alteori ca tot ce nu mai poți verbaliza. iar omul din mine a învățat căderea ca pe tatăl nostru, ridicarea ca pe unică bucurie în singurătate, invidia și paranoia vremii de afară. e seară și te aștept. e devreme și te caut în gândul meu saltimbanc, în chip uman ce nu mai vrea nimic din tot ce cuvintele ar putea aduce. am învățat că trebuie să văd dincolo de mine, universul sau alt colos ce mi-ar putea fi creație. am învățat să nu mai aștept secunde reci care tulbură. am învățat să cred și să sper. de fapt toate astea sunt o consonantă lirică ce nu-și mai are rădăcinile în cuvinte măiastre, ci în credința că nu va trece de ceasul al 11-lea și vei fi aici, astăzi. poate pentru regretul de a mă fi zămislit în pieptul tău ca pe o povară, poate pentru nimicul pe care niciodată nu am știut a-l verbaliza cumsecade. poate încă sunt.

home | top